Business

Continental avertizează asupra efectelor noilor taxele vamale anunțate de Donald Trump

Continental AG se așteaptă la o lovitură ‘de câteva zeci de milioane de euro’ dacă taxele vamale recente anunțate de președintele Donald Trump se vor aplica anvelopelor, a avertizat miercuri Roland Welzbacher, directorul financiar al grupului german, transmit DPA și Reuters.

În Europa, producătorii de componente auto se confruntă cu noi presiuni, după ce săptămâna trecută Trump a anunțat majorarea taxelor vamale impuse mașinilor și camioanelor din Uniunea Europeană la 25%, de la un nivel convenit anterior de 15%, spunând că blocul comunitar nu a respectat acordul comercial cu Washingtonul.

Roland Welzbacher a declarat că noile taxe vamale nu au fost incluse în previziunile companiei, și încă așteaptă detalii, înainte de a lua noi decizii.

Datorită economiilor de costuri și majorării vânzărilor de anvelope, profitul înainte de dobânzi și taxe (EBIT) a crescut cu peste 6% în primul trimestru, la 522 milioane de euro, a anunțat miercuri Continental.

Profitul net a urcat la 200 milioane de euro, de aproape trei ori mai mult decât în urmă cu un an. În schimb, veniturile au scăzut de la 4,9 miliarde de euro la 4,4 miliarde de euro.

‘Am avut un început operațional bun al anului, ceea ce ne impulsionează. În același timp, evoluțiile geopolitice sporesc incertitudinile pentru consumatori și pentru întreaga economie’, a afirmat directorul general Christian Kotz.

Anul trecut, Continental a scindat divizia auto și a listat-o la bursă sub numele Aumovio. Anul acesta, grupul intenționează să scindeze divizia sa de produse de cauciuc și materiale plastice ContiTech pentru a concentra exclusiv pe afacerea sa principală, care este producția de anvelope.

Continental se numără printre giganții industriali germani care au fost afectați de tranziția la o economie mai curată. Tranziția este una deosebit de dificilă pentru sectorul auto german, care a crescut grație producției unor automobile de calitate, echipate cu motoare cu combustie, și care beneficia de sute de producători locali de componente.

Cele mai recente știri

To Top