Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (C.O.T.A.R.) solicită PSD să vină cu o altă propunere pentru persoana care se va ocupa de asigurări, în condițiile în care Sorin Mititelu are inclusiv probleme cu legea, conform unui comunicat publicat astăzi.
„Sorin Mititelu, propus de PSD la șefia ASF, a avut mari probleme cu gestionarea propriei lui firme, dar și cu legea. Chiar ASF i-a retras autorizația de funcționare pentru neîndeplinirea condițiilor care au stat la baza autorizării. În aceste condiții, nu înțelegem de ce Premierul Marcel Ciolacu l-a crezut pe cuvânt pe colegul său de partid care l-a prezentat ca profesionist pe Mititelu. Și cum e posibil să se facă astfel de propuneri fără o verificare prealabilă. Candidatul propus de PSD, Sorin Cristinel Mititelu, nu îndeplinește condițiile de bună reputație pentru ocuparea postului de vicepreședinte ASF al Sectorului Asigurări Reasigurări, conform OUG 93/2012,” se arată în comunicatul transportatorilor.
„Teoretic, se poate crede că un fost CEO al BCR Asigurări de Viață este un profesionist în domeniu, însă atunci când DIICOT deschide un dosar penal pentru evaziune fiscală focalizată pe tratamentul contabil și fiscal a unor operațiuni desfășurate de către BCR Asigurări în perioada 2013-2018, iar CEO-ul este același Sorin Mititelu (2013-2017), deja situația este cu totul alta. În plus, profesionalismul lui Sorin Cristinel Mititelu este pusă la îndoială și în legătură cu propria sa firmă de asigurări. În calitate de acționar principal și Director General al SSIF OPTIMUS FINTECH SA, nu a respectat condițiile de autorizare, motiv pentru care anul trecut societatea sa a fost sancționată, chiar de către ASF, cu suspendarea autorizației, iar anul acesta i s-a retras autorizația de funcționare”, spun cei de la COTAR.
Ce putem înțelege de aici: că după ce ASF i-a închis firma, lui Sorin Mititelu i se dă un job foarte bine plătit, exact la conducerea aceleiași instituții care l-a lăsat fără autorizație pentru nerespectarea prevederilor legale, doi ani la rând, dar și la conducerea sectorului în care a activat? Iată ce a menționat, în decizia de sancționare a companiei lui Mititelu, Instituția pe care acesta dorește să o conducă: „S.S.I.F. OTPIMUS FINTECH S.A. nu îndeplinește condițiile care au stat la baza emiterii Autorizației nr. 167/12.12.2019, respectiv: nu dispune de nivelul capitalului inițial minim corespunzător obiectului de activitate propus; nu are trei administratori, un post de administrator devenind vacant în perioada suspendării autorizației de funcționare; nu dispune de al doilea director; nu are autorizată o persoană responsabilă cu funcția de conformitate și nici o persoană responsabilă cu funcția de administrare a riscurilor. S.S.I.F. OPTIMUS FINTECH S.A. a încălcat prevederile art. 76 alin. (1) din Legea nr. 126/2018 privind piețele de instrumente financiare (…),” menționează comunicatul de presă.
„Salutăm decizia Parlamentului României de a demara procedura de numire a membrilor Consiliului ASF. Considerăm că după cele două falimente majore ale societăților de asigurare City Insurance și Euroins din ultimii doi ani, se impune necesitatea alegerii unor persoane cu experiență și bună reputație la conducerea ASF, mai ales pentru sectorul Asigurări. Este nevoie de profesioniști, oameni competenți care să poată rezolva problemele deja existente în acest sector al asigurărilor. În aceste condiții, solicităm PSD să vină cu o propunere adecvată pentru ocuparea acestei funcții, un profesionist care va trebui să ia urgent măsuri pentru piața asigurărilor RCA, unde prețurile au explodat, iar menirea ASF este tocmai cea de protecție a consumatorilor,” se încheie comunicatul organizației.