Bănci

Creditele noi acordate de bănci în primele opt luni din 2024, în creştere cu 28%

Foto: iStock

Băncile din România au acordat credite populaţiei şi companiilor în valoare totală de aproape 114 miliarde lei, în primele opt luni din 2024, cu 28% mai mult comparativ cu aceeaşi perioadă din anul 2023, conform datelor #Dreptullabanking.ro, o campanie a băncilor din România.

Potrivit sursei citate, valoarea creditelor noi acordate populaţiei şi companiilor în primele opt luni ale anului reprezintă echivalentul a 27,9% din soldul creditului neguvernamental aferent lunii august 2024. Soldul creditului neguvernamental, care totalizează 407,89 miliarde lei la finele lunii august, este calculat ca diferenţa dintre totalul creditelor noi acordate populaţiei şi companiilor şi rambursările parţiale şi totale, precum şi vânzările de credite.

„Evoluţia creditului neguvernamental din prima parte a anului confirmă apetitul în creştere pentru împrumuturi al populaţiei, care a accesat 56,4% din valoarea creditelor noi, şi sprijinul constant pe care băncile din România îl acordă companiilor. Astfel, în primele opt luni ale anului 2024 au fost acordate credite companiilor de aproape 50 miliarde lei. Repartiţia pe monede relevă că în primele opt luni ale anului curent, 82,7% din împrumuturi au fost acordate în moneda naţională, 16,38% în euro şi 0,92% în dolari, ceea ce arată încrederea în moneda naţională şi contribuie la reducerea riscului valutar”, se menţionează într-un comunicat al platformei remis, luni, AGERPRES.

Sistemul bancar din România se află într-o poziţie prudenţială şi financiară adecvată, mai toţi indicatorii fiind situaţi peste mediile sectoarelor bancare din Uniunea Europeană. Băncile din România sunt solide şi bine capitalizate, indicatorul de solvabilitate a ajuns la 24,05% în luna iunie 2024, de trei ori peste minimumul solicitat. Din perspectiva lichidităţii, indicatorii se plasează la niveluri confortabile şi, în plus, structura bilanţieră a băncilor este orientată către active lichide. Indicatorul de acoperire a necesarului de lichiditate se situa la 286,05%, potrivit datelor la luna martie 2024, în timp ce media europeană era de 167,1% în decembrie 2023, menţionează sursa citată.

Gradul de acoperire cu provizioane a creditelor neperformante era de 65,94% în martie 2024, mult mai ridicat faţă de media europeană, de 42,3%, în decembrie 2023, asigurând astfel stabilitate şi rezilienţă. Rata creditelor neperformante a fost de 2,49% în iunie 2024, la o diferenţă redusă de media europeană care este de 1,9%.

„Băncile au suficientă marjă de manevră să crească creditarea pe baze sustenabile, toţi indicatorii care indică stabilitatea, lichiditatea şi rezilienţa fiind adecvaţi”, se mai arată în comunicat.

Industria bancară din România asigură, datorită specificului activităţii sale, un rol cheie în buna funcţionare a mecanismelor economice şi financiare, cu impact deopotrivă asupra evoluţiilor macroeconomice, a dinamicii mediului de afaceri şi a îmbunătăţirii gradului de prosperitate economică din România.

Cele mai recente știri

To Top