Actualitate

Creşterea Pilonului II de pensii a fost subminată de politici care au exclus salariaţi din anumite sectoare

Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD) recomandă României să consolideze sistemul de pensii private şi să elimine excepţiile de la Pilonul II, conform unui comunicat al Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR).

„Săptămâna aceasta este deosebit de importantă pentru politicile economice ale României pe termen mediu şi lung: o delegaţie a OCDE (Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economica – sau „grupul ţărilor dezvoltate”, cum mai este cunoscută) se află la Bucureşti pentru a discuta cu autorităţile române pe marginea candidaturii, deja în stadiu avansat, a ţării noastre pentru a adera la organizaţie. Punctul central al dezbaterilor este raportul de 150 de pagini realizat de experţii OECD privind economia României, publicat ieri, care conţine o serie de recomandări de reforme şi politici. În timp ce presa de la Bucureşti s-a concentrat deja, în mod perfect justificat, pe aspectele macroeconomice, de finanţe publice şi fiscalitate evidenţiate în raport, mai jos voi insista asupra evaluărilor şi recomandărilor OECD în zona sistemului de pensii private”, se arată în comunicatul organizaţiei, semnat de Mihai Bobocea, purtător de cuvânt APAPR.

În document se menţionează că în toate cele 38 de state membre ale OCDE funcţionează sisteme de pensii private bazate pe acumulare şi capitalizare, aşa cum este şi cel introdus de România în 2007, la recomandarea Băncii Mondiale şi Uniunii Europene. De altfel, pensiile private reprezintă una dintre politicile-cheie unde OCDE are expertiză uriaşă, pe care o împărtăşeşte membrilor săi prin trei rapoarte periodice importante: Pensions at a Glance, Pension Markets in Focus, Pensions Outlook, dar şi o mulţime de alte studii şi articole de analiză. În cele 38 de state membre OCDE, fondurile de pensii private însumau, la finele anului 2022, un total de 51 de trilioane de dolari americani (51 de mii de miliarde de dolari), adică de peste două mii de ori mai mult decât în România.

„Contrar părerilor că pensiile private ar fi ceva exotic sau neobişnuit, care ar exista doar în Romania sau state marginale pe scena globală, o simplă analiză legislativă şi a rapoartelor de specialitate emise de OECD arată că nu mai puţin de 22 dintre cele 38 de state membre OCDE au sisteme de pensii private obligatorii sau semi-obligatorii („cu înrolare automată”). Sisteme de pensii private obligatorii există în Australia, Chile, Costa Rica, Columbia, Danemarca, Finlanda, Islanda, Israel, Letonia, Mexic, Olanda, Norvegia, Suedia, Elveţia. Sisteme de pensii private cu caracter semi-obligatoriu există în Estonia, Lituania, Slovacia, Slovenia, Polonia, Turcia, Marea Britanie, Noua Zeelandă. În unele cazuri, angajatorii sunt obligaţi să-şi înroleze automat salariaţii în fonduri de pensii private, cu posibilitatea acestora de a renunţa în anumite condiţii. În alte cazuri, obligativitatea vizează doar anumite categorii de salariaţi (ex: sectorul public, profesiile cu condiţii grele de muncă, profesiile liberale, etc.)”, se precizează în comunicat.

Potrivit APAPR, în toate celelalte 16 state OCDE funcţionează sisteme de pensii private pe baze voluntare.

„Care e, deci, mesajul central al experţilor OCDE pentru sistemul de pensii private din România? Îmbătrânirea populaţiei României va continua şi în următorul deceniu, majorând numărul pensionarilor în timp ce populaţia activă, care contribuie, se va reduce. Menţinerea viabilităţii sistemului de pensii presupune ca românii să contribuie mai mult pentru propria pensie. (…) Politici de consolidare a pensiilor private sunt de natură să stimuleze economisirea pentru pensie. Introduse abia în 2007 cu o cotă mică de contribuţie, fondurile de pensii private rămân mici în România. În 2021, activele acestora valorau circa 8% din PIB, sub media statelor OECD, de 105% din PIB”, arată raportul organizaţiei publicat marţi.

Potrivit experţilor OCDE, citaţi în comunicatul APAPR, cota de contribuţie la pensiile private va creşte cu un procent, până la 4,75% în 2024, iar excepţiile de la sistemul pensiilor private obligatorii ar trebui eliminate. C

„Creşterea Pilonului II de pensii a fost subminată de politici care au exclus salariaţi din anumite sectoare (IT, construcţii şi agricultură) de la obligaţia acestei contribuţii. Astfel de excepţii sunt contrare scopului de a avea un sistem de pensii private solid şi stabil. (…) De asemenea, aceste excepţii reduc pensiile viitoare ale acestor lucrători şi le cresc riscul de sărăcie la vârsta pensionării. O altă consecinţă este încetinirea creşterii sistemului de pensii private, care completează pensia de stat şi diversifică sursele de venit la vârsta retragerii din activitate”, se arată în comunicat.

APAPR menţionează că, în prezent, aproape un milion de salariaţi sunt exceptaţi de la obligaţia de a contribui la Pilonul II până în 2028: cei din construcţii (începând din 2019), cei din agricultură şi industria alimentară (începând din 2022) şi cei din IT (începând din 2023-2024).

Conform APAPR, după reforma aplicată în 2023 sistemului de pensii de stat, care va stabiliza, pe termen mediu, situaţia financiară a Pilonului I public, autorităţile ar trebui să se concentreze pe creşterea cotei de contribuţie virate către Pilonul II „aşa cum era planificat”, adică la 6% din veniturile brute ale participanţilor, conform prevederilor iniţiale din Legea 411/2004 care guvernează Pilonul II.

„La final, o concluzie personală: pe lângă PNRR-ul aplicat în parteneriat cu Comisia Europeană, sistemul de pensii private din România capătă, prin candidatura avansată a ţării noastre la OECD, o nouă puternică ancoră de stabilitate, menită să încurajeze autorităţile de la Bucureşti să elaboreze politici publice în direcţia corectă, bazată pe cele mai bune practici europene şi internaţionale în materie”, se mai arată în comunicat.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai recente știri

To Top