Finanțe personale

Cum să economisești pentru pensie ca un ceh

Posted on

Sună cunoscut Cehia? Probabil că da, dar poate nu știi multe despre această țară din Europa Centrală. Ei bine, eu am aflat recent un lucru foarte interesant despre cehi: sunt investitori foarte pricepuți și responsabili. Și nu vorbesc doar de cei bogați sau de cei care lucrează în domeniul financiar. Vorbesc de oameni obișnuiți care au învățat să își gestioneze banii în așa fel încât să își asigure un viitor mai bun, scrie Dan Popovici, pe OTPFonduri.ro.

Cum au făcut asta? Simplu: investind regulat în fonduri deschise de investiții. Fondurile de investiții sunt niște instrumente financiare care ne permit să ne diversificăm portofoliul și să beneficiem de randamente mai mari decât cele oferite de depozitele bancare sau de pensiile de stat. Și nu trebuie să fii un expert sau să ai sume mari de bani pentru a investi astfel. Poți începe cu câteva sute de lei pe lună și poți crește treptat suma pe măsură ce îți crește și venitul.

Dar hai să vedem mai întâi câteva cifre care să ne arate cât de avansați sunt cehii în materie de investiții. Cehia are o populație de aproximativ 10 milioane de locuitori, dintre care 1,5 milioane sunt investitori în fondurile mutuale. Asta înseamnă că aproape 15% din populație are cel puțin un fond de investiții în portofoliu. Și nu vorbim de sume mici: întreaga industrie de asset management din Cehia are un volum de 80 mld. EUR active sub administrare. Dacă ne concentrăm doar pe fondurile deschise de investiții, valoarea activelor sub administrare depășește suma de 21 mld. EURO la finalul anului 2022.

Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că valoarea medie a deținerilor de fonduri deschise de investiții în Cehia pe cap de locuitor este de 2023 EUR. O sumă impresionantă, mai ales dacă o comparăm cu situația din România. România are o populație aproape dublă față de Cehia, dar o penetrare a fondurilor deschise de investiții în PIB de doar 1,08%. În România sunt aproximativ 483.000 de investitori în fonduri deschise de investiții, iar valoarea medie a deținerilor de fonduri deschise de investiții pe cap de locuitor este de doar 158 EURO.

De ce există o asemenea diferență între cele două țări? Care este secretul cehilor? Ei bine, nu este vorba de un secret, ci de o mentalitate. Cehii au înțeles că investiția regulată în fonduri deschise de investiții este cea mai bună modalitate de a economisi pentru pensie. Ei nu se bazează doar pe pensia de stat, ci își construiesc propriul lor portofoliu de economii, care le va oferi un venit suplimentar la momentul retragerii din activitate. Conform declarațiilor reprezentantei Asociației Pieței de Capital din Cehia, 1,3 milioane de cehi investesc regulat în fonduri deschise de investiții. Ei văd această investiție ca pe o formă de economisire pe termen lung, care le va asigura un nivel de trai decent și o independență financiară.

Ce putem învăța noi, românii, de la cehi? Putem învăța că investiția regulată în fonduri deschise de investiții este cea mai mare șansă a noastră de a ne crește veniturile pentru momentul pensionării. Toate studiile ne spun că în următorii 15 – 20 de ani pensia de stat va reprezenta foarte puțin față de salariile încasate înaintea momentului ieșirii din activitate. Cifrele estimate sunt undeva în intervalul 30% – 40% din ultimul salariu. De asemenea, trebuie să înțelegem că nivelul actual al cotei din salariu care se duce către Pilonul II de Pensii Private Obligatorii este prea mic ca să influențeze semnificativ veniturile la momentul pensionării.

În acest context, este evident că fiecare dintre noi trebuie să se preocupe din timp de această problemă și să ne creăm un stoc semnificativ de economii care să ne finanțeze stilul de viață ulterior ieșirii din activitate. Nu putem să ne permitem să amânăm sau să ignorăm această problemă, pentru că ne va afecta direct calitatea vieții. Dacă acum suntem obișnuiți să mergem în vacanțe de două ori pe an, dacă ne place să ieșim în oraș cu prietenii, vom dori să facem acest lucru și după vârsta de 65 de ani. Trebuie sa ne fie foarte clar că doar din pensie nu vom reuși acest lucru.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai citite știri

Exit mobile version