Actualitate
Daniel Apostol: Sectorul energetic reprezintă 7% din PIB. Politicienii trebuie să fie extrem de sensibili la nevoile acestui sector
Întrebat de jurnalistul Adrian Ursu dacă ar trebui să ne temem de acest an multiplu electoral, președintele Federației Patronale Petrol și Gaze, Daniel Apostol, a declarat la conferința organizată de Income Magazine că factorul politic trebuie să rămână în continuare sensibil la domeniul energetic.
Sectorul pe care îl reprezint aici înseamnă, potrivit unui studiu independent, undeva la 7% din PIB. De aceea, cred că factorul decident al României trebuie să fie extrem de sensibil. Chiar dacă este un an electoral și vor fi aplecați cu urechea spre nevoile fiecărui alegător în parte pentru câștigarea votului, vor trebui să fie la fel de atenți la nevoile pe care un astfel de sector, cu un astfel de impact în PIB-ul românesc, le are din zona decidentă. Astfel încât să existe o punte, un dialog sincer între industrie, între sectorul energetic și toți decidenții din România, pentru că vor avea de câștigat în acel triunghi care ar trebui să fie echilateral toți cei trei factori implicați, respectiv statul pe de o parte, industria, sectorul energetic pe de altă parte și consumatorul, adică alegătorul, dacă vreți, pe de altă parte, a declarat Daniel Apostol.