Consultanță

De ce maparea cu exactitate a proceselor interne este esențială în adopția AI în cadrul companiilor

Inteligența artificială va reprezenta, pentru companii, vectorul schimbării și, implicit, a diferențierii în fața competitorilor, doar în măsura în care acestea vor avea deschiderea necesară pentru redesenarea proceselor interne și poate chiar a modelului de business. Adopția unei soluții de tip AI trebuie să vină în urma unei ample analize a businessului, a regulilor și procedurilor de lucru, exact în ideea trecerii acestora pe un nivel superior de rentabilitate și eficiență. Altfel, există riscul este ca efortul uman și material angrenat în integrarea unei astfel de soluții în companie să fie irosit și, mai rău, egal cu zero. Ce este de făcut?

Analizele la nivel global arată că, deși top managementul este conștient de necesitatea implementării unei soluții de tip Generative AI în cadrul companiei, lucrurile se mișcă destul greu la nivel de guvernanță corporativă. Studiul EY Sustainable Value 2024, care a chestionat 200 de membri de board, CEO și directori executivi din 25 de sectoare de activitate din 15 țări europene, relevă faptul că, deși majoritatea companiilor raportează „progrese inițiale” în guvernanța IA, sunt puține cele care au reușit să facă pași reali în acest sens. Astfel, numai puțin peste o treime (33%) dintre respondenți au declarat că dispun de un cadru de guvernanță pentru utilizarea responsabilă a inteligenței artificiale, în timp ce 21% dintre respondenți au declarat că „nu au inițiat” încă această activitate esențială în ideea integrării unei soluții de tip AI în companie. 

Și când spunem  esențială ne referim la faptul că, cel puțin prin prisma rapidității pe care o cunoaște dezvoltarea soluțiilor AI (să nu uităm că prima aplicație, ChatGPT, a apărut la sfârșitul anului 2022, deci în urmă cu nici doi ani!), ideea adopției unei asemenea soluții trebuie să devină prioritară în strategiile de business ale acestui an. Atât pentru 2024, cât mai ales pentru următorii ani, în care soluțiile de tip AI, inteligent integrate în companii, vor face diferența într-o economie globală extrem de complexă și complicată, care se confruntă cu crize suprapuse, regionale și locale, plus conflicte armate care chiar îngreunează peisajul.

Care sunt cei pașii esențiali pe care companiile trebuie să îi parcurgă și de ce este important ca o companie să continue să-și dezvolte în paralel guvernanța tehnologică. Vorbim aici despre: 1. Evaluarea nevoilor și 2. Selectarea soluțiilor potrivite companiei, respectiv alegerea tehnologiilor AI adecvate. 3. Implementarea și testarea soluțiilor selectate, cu alte cuvinte, integrarea lor în infrastructura existentă și testarea funcționalității. 4. Sigur, totul trebuie permanent monitorizat și îmbunătățit. Chiar dacă se situează pe locul 3, ca flux logic în adopția unei soluții AI, integrarea în infrastructura existentă a unei companii (cu alte cuvinte, în modelul de business), este foarte posibil să se ajungă la concluzia că este necesară o schimbare a acestuia, întru eficientizare și creștere a profitului. Astfel că, devine prioritară maparea milimetrică, am spune, a modelului de business și identificare cu precizie a segmentelor/proceselor din business unde implementarea soluțiilor AI ar putea aduce valoare adăugată.

De ce este nevoie de maparea proceselor interne inainte de adoptarea unei solutii AI in companie? Sunt de luat în calcul cel puțin câteva aspecte, astfel:

  • Înțelegerea nevoilor și a oportunităților: Maparea proceselor interne permite companiei să înțeleagă în profunzime modul în care sunt desfășurate operațiunile și procesele pe care lucrează la momentul analizei, ceea ce va indica punctele slabe, ineficiențele, dar mai ales oportunitățile de îmbunătățire care pot fi obținute  cu ajutorul tehnologiilor AI.
  • Identificarea datelor relevante: Odată ce procesele interne sunt mapate, este mai ușor să identifici tipurile de date și informații necesare pentru a alimenta soluțiile AI. Aceasta etapă include identificarea surselor de date, structura și calitatea datelor disponibile și eventualele lipsuri de date care trebuie acoperite.
  • Pregătirea pentru integrare: Maparea proceselor interne ajută la identificarea punctelor de integrare a soluțiilor AI în fluxurile de lucru existente ale companiei, ceea ce va permite planificarea și pregătirea adecvată a infrastructurii IT și a sistemelor pentru implementare.
  • Evaluarea impactului: Prin înțelegerea profundă a proceselor interne, compania poate evalua exact modul în care implementarea unei soluții AI va afecta operațiunile și rezultatele. Acest pas include evaluarea impactului asupra eficienței, costurilor, calității produselor și serviciilor, precum și asupra experienței clienților.
  • Identificarea riscurilor și a provocărilor: Un aspect esențial este acela că maparea proceselor interne permite identificarea riscurilor și a provocărilor potențiale asociate cu implementarea soluțiilor AI, cum ar fi posibilele conflicte între sistemele existente, rezistența la schimbare din partea angajaților sau probleme de securitate a datelor.
  • Alinierea obiectivelor: Nu în ultimul rând, maparea proceselor interne ajută la asigurarea alinierii strategiei AI cu obiectivele și valorile organizaționale ale companiei. Compania va putea astfel să identifice și să prioritizeze proiectele AI care vor aduce valoare organizației.

Concluzii

Cercetările recente ale companiei de consultanță McKinsey indică faptul că aplicațiile de inteligență artificială generică ar putea adăuga până la 4,4 trilioane de dolari în economia globală, anual. Pare foarte posibil ca, în următorii trei ani, tot ceea ce nu este conectat la IA în domeniul tehnologiei, al mass-media și al telecomunicațiilor, să fie considerat învechit sau ineficient. Astfel că, o abordare proactivă a guvernanței va oferi, fără dubii, avantaje semnificative în ceea ce privește creșterea valorii adăugate, la nivel global, mai ales de către companiile care adoptă soluții AI. 

Integrarea soluțiilor AI în companii necesită nu doar o abordare strategică, ci și o înțelegere profundă a nevoilor organizaționale, dublate de o echipă bine pregătită. Combinația între tehnologie, oameni și procese bine pregătite ar putea fi cheia succesului în adopția unei soluții AI în cadrul companiei. Cel puțin într-o primă etapă, prin parcurgerea acestor pași, la care se adaugă maparea cu mare atenție a proceselor interne, companiile ar putea integra eficient soluțiile Generative AI pentru a obține avantaje competitive și pentru a-și îmbunătăți oferta de operațiuni, servicii și produse.

De Cristiana Deca, cofondator&CEO Decalex

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai recente știri

To Top