Consultanță

Deloitte: Ce obligații fiscale mai pot eșalona plătitorii de accize și în ce condiții?

Posted on

Ultimii ani au adus o serie de schimbări importante cu privire la posibilitatea plătitorilor de accize de a beneficia de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale. Cea mai recentă modificare a dispozițiilor din Codul de procedură fiscală privind această facilitate a fost adusă prin Ordonanța de Urgență nr. 20/2023 din 6 aprilie 2023, care, printre altele, elimină complet din procedura eșalonării accizele.

Având în vedere modificările adoptate prin acest act normativ, contribuabilii condiționați de achitarea obligațiilor fiscale administrate de organul fiscal central într-un anumit termen, pentru a-și menține autorizația (categorie ce include plătitorii de accize), mai pot beneficia de eșalonarea la plată a taxelor și impozitelor – altele decât accizele –, pe o perioadă de până la cinci ani, numai dacă constituie garanții. În același timp, obligațiile fiscale/bugetare care reprezintă ajutor de stat sau de minimis nu mai pot face obiectul eșalonării.

Această reglementare vine la o jumătate de an după ce plătitorii de accize au fost eliminați și din sfera eșalonării în forma simplificată (aplicabilă pe o perioadă de până la 12 luni), măsură inclusă în Ordonanța de Guvern nr. 31/2022, începând cu data de 3 septembrie 2022. De fapt, această Ordonanță a exclus cu totul beneficiul eșalonării în formă simplificată pentru contribuabilii condiționați de achitarea obligațiilor fiscale administrate de organul fiscal central într-un anumit termen, pentru a-și menține autorizația.

Așadar, prin Ordonanța 20 s-au exclus în mod expres accizele și ajutoarele de stat sau de minimis de la oricare dintre variantele eșalonării (tradițională sau simplificată). În plus, impozitele și contribuțiile sociale obligatorii, cu reținere la sursă sau reținute prin stopaj la sursă, și taxele aferente activităților din domeniul jocurilor de noroc nu se mai califică pentru procedura simplificată. De asemenea, ordonanța a introdus o nouă condiție pentru comercianții de produse accizabile care beneficiază de eșalonarea la plată a altor taxe și impozite, aceea de a achita accizele neplătite la data comunicării deciziei de eșalonare, în termen de cel mult 30 de zile de la această dată.

Practic, de acum, contribuabilii, indiferent de domeniu, pot beneficia de eșalonare la plată pentru orice obligații datorate bugetului de stat (spre exemplu impozitul pe profit, TVA, contribuții sociale etc.), dar nu și pentru accize, respectiv pentru ajutoarele de stat sau de minimis. În același timp, de eșalonarea simplificată nu pot beneficia deloc contribuabilii condiționați de achitarea obligațiilor fiscale administrate de organul fiscal central într-un anumit termen, pentru a-și menține autorizația (deci nici plătitorii de accize).

Incertitudine cu privire la eșalonările în derulare 

Adoptarea noii configurații a eșalonării la plată a fost motivată de legiuitor prin faptul că, în practică, facilitatea fiscală a fost folosită în scopuri nelegale, precum acela de a nu achita obligațiile fiscale, de către contribuabili încadrați în zona de risc fiscal mare, respectiv în domeniile pentru care se acordă autorizație, acord ori alt act administrativ similar.

Cu toate acestea, maniera în care a fost modificată reglementarea eșalonării la plată este cel puțin discutabilă. Dispozițiile tranzitorii ale legii prevăd că facilitatea, astfel cum a fost modificată, se aplică cererilor înregistrate după intrarea în vigoare a noii ordonanțe, adică începând cu 6 aprilie 2023. Totuși, la acest moment, este incert ce se va întâmpla, pe de o parte, cu eșalonările în vigoare având ca obiect accizele și, pe de altă parte, cu cele ai căror beneficiari au accize de plată neachitate.

În concluzie, este regretabil că, în încercarea de a corecta comportamentul contribuabililor care utilizau această facilitate fiscală în mod abuziv, legiuitorul nu a făcut altceva decât să elimine cu totul accesul plătitorilor de accize la eșalonarea la plată pentru această categorie de obligații fiscale. Orice abuz trebuie combătut cu mijloacele legale existente (controale, verificări documentare, inspecții), nicidecum prin retragerea dreptului de a beneficia de anumite facilități fiscale pentru o întreagă categorie de contribuabili.  

Material de opinie de Raluca Bâldea, Partener Servicii Fiscale, Deloitte România, Emanuel Bondalici, Senior Managing Associate, și Andreea Pantofaru, Associate, Reff & Asociații | Deloitte legal

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai citite știri

Exit mobile version