Energie
Deși prețul energiei a scăzut foarte mult în 2023, cererea de proiecte fotovoltaice va continua să crească
Renovatio Solar, companie din ecosistemul Renovatio, unul dintre principalii jucători în domeniul energiei solare și al tehnologiei verzi din România, mizează pe continuarea trendului crescător al cererii de proiecte fotovoltaice, atât în zona IMM, cât și în zona persoanelor fizice, într-un context de piață în care prețul energiei a scăzut foarte mult.
”În general, industria fotovoltaică a cunoscut o creștere semnificativă în ultimii ani, pe măsură ce tehnologia a devenit mai eficientă și mai accesibilă, iar prețul energiei s-a majorat substanțial.
Chiar dacă prețul energiei a scăzut foarte mult în 2023, considerăm că trendul crescător în ceea ce privește cererea de proiecte fotovoltaice se va menține atât la nivel industrial, cât și în rezidențial”, a declarat Horațiu Regneală, directorul general al Renovatio Solar.
Potrivit acestuia, ”la ora actuală, companiile internaționale cu prezență în România și care au mai multe puncte de lucru își păstrează interesul pentru implementarea proiectelor fotovoltaice, la fel și cei care investesc în astfel de proiecte, pe care le văd ca pe o plasă de siguranță pe termen mediu și lung”.
Potrivit ultimelor date disponibile, publicate de OPCOM, operatorul pieței de energie electrică și gaze naturale din România, în ceea ce privește electricitatea, în luna iunie 2023, prețul mediu de închidere a pieței a fost de 422,24 lei/MWh, în condițiile în care în urmă cu exact un an era de 1.138,30 lei/MWh.
”Începând din acest an, cunoaște o creștere și numărul proiectelor mari implementate, cele cu o putere de zeci și sute de MWp, datorită prezenței pe piață a jucătorilor care mizează pe dezvoltarea strategică pe termen mediu și lung, pe o creștere sustenabilă și pe crearea de valoare, fără a se baza exclusiv pe factorul preț”, a mai explicat directorul general al Renovatio Solar.
Unul dintre principalii factori care influențează evoluția pieței locale de fotovoltaice este politica guvernamentală, care va trebui să implementeze programe pentru atingerea obiectivului României de eliminare treptată a energiei pe cărbune până în 2032 și pentru atingerea obiectivelor de energie și emisii, prevăzute în Planul Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice (PNIESC). Aceste programe pot include scheme de sprijin, tarife de răscumpărare a energiei electrice, subvenții și stimulente fiscale pentru instalarea de sisteme fotovoltaice.
Potrivit directorului general al Renovatio Solar, existența unui cadru legislativ stabil și predictibil poate stimula încrederea în investiții și poate contribui la dezvoltarea sustenabilă a pieței de fotovoltaice.
”Costurile de producție și instalare a sistemelor fotovoltaice au scăzut semnificativ în ultimii ani, făcând tehnologia mai accesibilă. In prezent, celulele fotovoltaice sunt mai eficiente și modulele mai durabile îmbunătățind performanța și reducând costurile sistemelor”, a mai spus Horațiu Regneală.
Un alt factor care va influența pozitiv piața atât în acest an, cât și în anii următori, în opinia reprezentantului Renovatio Solar, este creșterea conștientizării și a cererii publice pentru energie regenerabilă, datorită atât evoluției prețurilor energiei, cât și datorită preocupărilor legate de schimbările climatice și de diminuarea dependenței de sursele tradiționale.
Renovatio Solar este o companie prezentă pe piața locală de proiecte fotovoltaice încă din 2010, fiind unul dintre principalii jucători și susținându-și creșterea pe baza expertizei echipei sale de profesioniști în domeniul energetic, instruiți și calificați atât în România, cât și în afara țării.
Compania a încheiat anul 2022 cu o cifră de afaceri în creștere, după ce a construit peste 30 de proiecte industriale, atât la nivel de prosumator (de câteva sute de kWp fiecare), cât și proiecte mai mari de peste 1MWp. Renovatio Solar vizează o majorare substanțială a cifrei de afaceri în 2023, prin contractarea de noi proiecte, având ca obiectiv atingerea pragului de 100 MWp.