România este încă în urma obiectivelor Tratatului de Aderare la UE privind acoperirea naţională cu servicii de apă şi tratarea apelor uzate. În prezent, rata de conectare la servicii de apă este în jur de 75%, iar la servicii de canalizare de circa 60%, fiind cele mai scăzute dintre ţările UE. Diferențele dintre zonele urbane și cele rurale din România sunt uriașe. În timp ce municipalitățile mai mari se apropie de respectarea standardelor UE, comunitățile mai mici, în special din zonele rurale, înregistrează o întârziere considerabilă. Să rezolvăm această problemă, care avea ca termen limită anul 2018, potrivit unei directive europene, am avea nevoie de foarte multe miliarde de euro. Suntem în procedură de infringement din cauza lipsei sistemelor de epurare, dar Ministerul Mediului abia acum vrea să analizeze situația punctual, din fiecare aglomerare urbană, și să trimită un plan de acțiune Comisiei Europene.
Potrivit estimărilor, valoarea necesarului financiar este situată în jurul sumei de 22 miliarde de euro, din care nouă miliarde de euro ar reprezenta investițiile necesare pentru construirea rețelelor de apă potabilă, iar circa 13 miliarde de euro ar fi necesari pentru colectarea și epurarea apelor uzate. De asemenea, la cele 22 de miliarde de euro s-ar mai adăuga costuri de aproximativ 2,3 miliarde de euro pentru reabilitarea infrastructurii de apă-canal construite în ultimii 20 de ani, ceea ce face ca necesarul investițional să sară de 24 miliarde de euro, arată o analiză privind realizată de Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (ANRSC). Investițiile din sectorul de apă pot include construirea de stații de tratare a apei, canalizare și instalații de tratare a apelor uzate, construirea de conducte și rețele de distribuție a apei potabile, achiziția de echipamente pentru tratarea apei și îmbunătățirea infrastructurii digitale, respectiv sisteme de monitorizare și contorizare.
Starea rețelei de apă-canal
Sistemul de canalizare din România prezintă diferențe semnificative între zonele urbane și cele rurale. Principalele orașe și municipii au, în general, infrastructuri de canalizare mai dezvoltate, iar sistemele de tratare a apelor uzate sunt eficiente. În multe zone rurale, infrastructura de canalizare este însă redusă sau chiar inexistentă, iar acest lucru reprezintă una dintre principalele probleme. Mai mult, în zonele unde infrastructura de canalizare există, ea nu este adecvată, existând riscul de poluare a apelor subterane și de suprafață din cauza scurgerii apelor uzate și netratate. În multe cazuri, capacitățile insufciente ale stațiilor de tratare a apelor uzate au dus la eliberarea apelor neprelucrate în râuri și lacuri, ceea ce a avut un impact negativ asupra mediului. Bugetul limitat alocat pentru dezvoltarea și modernizarea infrastructurii de canalizare a reprezentat o problemă majoră în asigurarea extinderii și îmbunătățirii sistemelor existente. Gradul scăzut de conectare al populaţiei la reţeaua de canalizare este cauzat și de densitatea redusă a populaţiei rurale comparativ cu restul ţărilor europene, ceea ce implică costuri ridicate din cauza distanţelor mari între proprietăţi, arată raportul citat.
Astfel, potrivit ultimei statistici publicate de INS, în 2022 doar 11.276.660 de români aveau locuinţele conectate la sistemele de canalizare, reprezentând 59,2% din populaţia rezidentă, cu 264.473 persoane mai mult decât în anul 2021.
Un alt aspect de reținut este și existența numeroaselor cazuri în care există acces centralizat la serviciile de canalizare, dar locuitorii refuză să se conecteze la servicii, invocând probleme de ordin financiar sau lipsa facilităţilor în locuinţe. Folosirea staţiilor de epurare în conformitate cu capacitatea proiectată esta o altă problemă cu care se confruntă operatorii. În România, 2 din 3 staţii funcţionează la mai puţin de 50% din capacitate, conducând la o creştere a costurilor de întreţinere şi de exploatare, precum şi la scăderea performanţei fnanciare a operatorilor.
Costul apei care dispare din rețea
Starea fizică a reţelelor de apă este, în multe regiuni, precară, necesitând investiţii semnificative pentru înlocuirea lor. O mare parte a infrastructurii este învechită și are nevoie de modernizări majore pentru a asigura furnizarea unei ape de calitate. Pe de altă parte, studiile efectuate în ultimii ani arată că nivelul pierderilor de apă este de aproape de 50% (inclusiv pierderile în producţie, transport şi întreţinerea infrastructurii), iar gradul de automatizare este scăzut. Numai pe rețeaua de distribuție, nivelul pierderilor înregistrează valori apropiate de 40%, un procent foarte mare comparativ cu cele mai bune practici internaţionale, conform cărora nivelul mediu ar trebui să fie sub 20%. În ceea ce priveşte pierderile comerciale, acurateţea şi gradul de contorizare a clienţilor indică deficienţe, ceea ce conduce la precizia discutabilă a datelor.
Per total, volumul facturat de apă a fost în uşoară creştere în ultimii ani ca urmare a extinderii reţelelor de apă, dar consumul clienţilor existenţi este în uşoară scădere ca urmare a implementării măsurilor de economisire a consumului de apă. În mediul urban consumul unitar de apă este în jur de 87 litri/persoană/zi, exceptând zona Bucureştiului, care înregistrează un consum mult mai ridicat. În zona rurală se înregistrează variaţii foarte mari ale consumului unitar de apă între diferitele localităţi, atât în cadrul aceluiaşi judeţ, cât şi între judeţe, astfel încât realizarea unei medii ar fi irelevantă.
Timp valoros pierdut cu avize
Deși pentru finanțarea proiectelor de apă-canal nu există sincope în asigurarea fondurilor, multe dintre acestea se finalizarea cu întârziere, peste termenele prinse în contracte. Operatorii de apă susțin că motivul este obținerea cu mari întârzieri a avizelor necesare care duce la majorarea costurilor după semnarea contractelor. Potrivit analizelor realizate de către Asociația Română a Apei, timpul de obținere a avizelor și a documentelor necesare implementării unui proiet de apă-canal este în medie medie între 57 și 120 zile în cazul autoritătilor locale/județene și Administrația Națională Apele Române, iar dacă se solicită avize de la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Căilor Ferate Române sau de la Agenția Națională pentru Protecția Mediului, atunci timpul de așteptare variază între 193 și 452 zile. Aceasta a fost o problemă deosebită cu care s-au confruntat constructorii pentru că pe fondul inflației foarte mari, dar și a problemelor pe lanțul de aprovizionare, materialele s-au scumpit accelerat într-un timp foarte scurt. Pe de altă parte, mai este și numărul mic al firmelor capabile să execute astfel de lucrări.
Pași mici în direcția bună
Cu toate aceste piedici, sunt anunțate mai multe proiecte importante pentru rețelele de apă-canal. Cel mai recent contract pentru extinderea infrastructurii de apă-canal a fost semnat în martie de ministrul Dezvoltării, Adrian-Ioan Veştea. Vorbim despre investiții de 423 milioane de lei pentru finanțarea a 40 de noi proiecte de infrastructură prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”. Contractele, semnate împreună cu o parte dintre beneficiarii proiectelor, urmăresc modernizarea drumurilor de interes local şi a infrastructurii stradale, înfiinţarea sau modernizarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă, a reţelelor de canalizare menajeră şi a reţelelor de distribuţie a gazelor naturale, amenajarea unor piste pentru biciclişti, precum şi construirea sau modernizarea unor poduri şi podeţe. „După cum am afirmat întotdeauna, ca ministru al Dezvoltării, mă aflu la dispoziţia tuturor reprezentanţilor autorităţilor locale care doresc să beneficieze de expertiza noastră, ca instituţie! Împărtăşim planuri, proiecte şi programe, viziuni şi experienţă, aşadar continuăm să sprijinim dezvoltarea tuturor comunităţilor”, a declarat cu ocazia semnării ministrul Adrian-Ioan Veştea. De asemenea, Administrația Fondului de Mediu va derula în perioada 5 aprilie – 6 mai un program care vizează realizarea de sisteme de alimentare cu apă, canalizare şi epurare a apelor uzate pentru care a fost alocat un buget de 1,5 miliarde de lei.
Apele uzate, „spălate” pentru agricultură
În timp ce noi încă ne luptăm să introducem rețele de apă și canalizare în toată țara, Bruxelles-ul se pregătește să treacă la pasul următor: utilizarea apelor uzate urbane în agricultură. Ele vor fi supuse unui tratament de „spălare” pentru eliminarea micropoluanților, iar procesul va fi finanțat de către producătorii de medicamente și cosmetice. Măsura a fost convenită deja de Parlamentul și Consiliul Europei recent, și face parte din planul Uniunii Europene de a preveni deficitul de apă. Ulterior, se va aplica și un tratament secundar pentru îndepărtarea materiei organice biodegradabile din apele uzate urbane, înainte ca acestea să fie deversate în mediu. Măsura se va aplica în toate aglomerările cu 1.000 de locuitori sau mai mult până în 2035. Ulterior, până în 2039, țările UE vor avea timp pentru a asigura aplicarea unui tratament care va viza îndepărtarea azotului și a fosforului din toate plantele care cresc în aglomerații cu 150.000 de locuitori sau mai mult, iar până în 2045 tratamentul se va aplica și plantelor din localitățile cu minimum 10.000 de locuitori. De asemenea, un tratament suplimentar care urmărește îndepărtarea unui spectru mai larg de micropoluanți (denumit de negociatorii europeni „tratament cuaternar”) va fi obligatoriu pentru toate plantele din aglomerațiile urbane cu cel puțin 10.000 de locuitori până în 2045.
Textul convenit de Parlamentul și Consiliul Europei cere statelor membre să promoveze reutilizarea apelor uzate tratate de la toate stațiile de epurare a apelor uzate urbane, acolo unde este cazul, în special în zonele cu stres de apă. Măsurile privind reutilizarea ar trebui luate în considerare în strategiile naționale privind rezistența la apă.
De reținut este că, din cauza reducerii resurselor de apă, tot mai multe țări din UE impun norme pentru reutilizarea în condiţii de siguranţă a apelor uzate tratate în irigaţiile agricole. În prezent, doar 2,4% din totalul apelor urbane reziduale tratate sunt recuperate şi reutilizate în UE.
Poluatorii vor trebui să plătească
În conformitate cu principiul „poluatorul plătește”, negociatorii au convenit asupra introducerii responsabilității extinse a producătorilor de medicamente de uz uman și ai produselor cosmetice de a acoperi costurile tratamentului suplimentar pentru eliminarea micropoluanților din apele uzate urbane. Acordul negociat prevede că cel puțin 80% din costuri vor fi acoperite de acești producători, ele urmând să fie completate cu finanțări naționale. Reprezentanții Bruxelles-ului spun însă că este nevoie de o cofinanțare națională pentru a se evita creșterea prețurilor la medicamente și cosmetice, lucru care le-ar putea face inaccesibile pentru multe persoane. Temerea este legată în special de majorarea prețului medicamentelor, care și așa au înregistrat în ultimii ani creșteri substanțiale.
