Energie
Electrica a trecut pe profit în prima jumătate a acestui an
Grupul Electrica a trecut pe profit în prima jumătate a acestui an, afişând un rezultat net în valoare de 106 milioane de lei, faţă de o pierdere de 176 milioane de lei în perioada ianuarie – iunie a anului trecut, potrivit rezultatelor consolidate ale companiei.
În primul semestru al anului 2023, EBITDA la nivelul Grupului a înregistrat o creştere de 535 milioane de lei, ajungând la o valoare de 636 milioane de lei.
Potrivit unui comunicat al companiei, impactul a fost generat, în principal, de performanţa pe plan operaţional a segmentului de distribuţie, datorită creşterii veniturilor din energie, generate de majorarea tarifelor de distribuţie, cu aproximativ 20%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, efect redus de diminuarea cantităţilor distribuite cu 8%.
Compania a obţinut venituri operationale de 6,74 miliarde de lei, în creştere cu 14% faţă de perioada similară a anului trecut.
„Rezultatele financiare obţinute de către Grupul Electrica în S1, din care menţionez o creştere a EBITDA la 636 milioane RON şi un rezultat net, profit de 106 milioane RON, evidenţiază nu doar strategia rezilientă a companiei, ci şi dedicaţia incontestabilă a echipei noastre în a implementa soluţii eficiente într-un mediu de piaţă fluctuant, cu o concentrare profundă asupra tranziţiei către energia verde”, a declarat Alexandru-Aurelian Chiriţă, Director General Electrica.
Volumul de energie electrică distribuită a fost de 8,28 TWh, în scădere cu 7,9% faţă de S1 2022. DEER (Distribuţie Energie Electrică România, n.r.) deserveşte aproximativ 3,9 milioane de utilizatori, pe o arie ce acoperă circa 40% din suprafaţa Romaniei.
Volumul de energie electrică furnizată pe piaţa cu amănuntul a fost 3,88 TWh, în scădere cu 6,84% faţă de S1 2022, pe fondul tendinţei generale de scădere a consumului de energie electrică, precizează compania în comunicat. Electrica Furnizare furnizează electricitate pentru aproximativ 3,5 milioane de locuri de consum pe piaţa concurenţială, cât şi în regim de serviciu universal şi ultimă instanţă. Compania este unul dintre cei mai mari furnizori, cu o cotă totală de piaţă de 17,79% şi de 10,43% în regim concurenţial, conform ultimului raport ANRE disponibil, respectiv cel din aprilie 2023.
Pe segmentul de distribuţie, în perioada de şase luni încheiată la 30 iunie 2023, veniturile din distribuţia de energie electrică au crescut cu aproximativ 394 milioane de lei, sau 25,3%, la 1,95 miliarde de lei. Printre factorii care au generat acest rezultat s-a numărat impactul favorabil de aproximativ 193 milioane de lei din majorarea tarifelor de distribuţie în medie cu 20% comparativ cu primele şase luni ale anului 2022, efect pozitiv redus de scăderea volumelor de energie electrică distribuită cu aproximativ 8%.
Profitul net pe segmentul de distribuţie în S1 2023 a fost de 68 milioane de lei (faţă de 393 milioane de lei pierdere în S1 2022) şi EBITDA pozitivă de 529 milioane RON (faţă de 165 milioane de lei EBITDA negativă în S1 2022). Rezultatul net s-a îmbunătăţit semnificativ odată cu intrarea în vigoare a tarifelor de distribuţie majorate, începând cu 1 aprilie 2023, precizează sursa citată.
Pe segmentul de furnizare, veniturile din furnizarea de energie electrică şi gaze naturale au scăzut cu 138 milioane de lei, sau 3,6%, la 3,695 miliarde de lei, declinul fiind generat în principal de efectul net al creşterii preţurilor de vânzare pe piaţa cu amănuntul cu 10% şi reducerii cantităţii de energie furnizată pe piaţa cu amănuntul cu 7% .
Veniturile din subvenţii însumează 1,802 miliarde de lei în S1 2023, în creştere cu 591 milioane de lei comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, ca urmare a creşterii preţurilor de achiziţie a energiei electrice şi a aplicării mecanismului de plafonare conform OUG 119/2022, cu completările şi modificările ulterioare.
Costul cu energia electrică achiziţionată (inclusiv serviciile de transport şi de sistem) a crescut cu 525 milioane de lei, sau 13,8%, la 4,340 miliarde de lei în S1 2023.
Profitul net pe segmentul de furnizare în S1 2023 este de 31 milioane de lei (faţă de 213 milioane de lei din S1 2022) şi EBITDA pozitivă de 132 milioane de lei (faţă de 287 milioane de lei în S1 2022), fiind afectat semnificativ de dobânzile aferente creditelor contractate pentru susţinerea plăţilor, în perioada în care încasările de subvenţii nu sunt realizate în termen.
Compania precizează, în context, că reducerea profitului are două motive principale, respectiv creşterea costurilor financiare şi scăderea volumelor de vânzări.
La finalul primului semestru din anul 2023, operatorul DEER a realizat şi pus în funcţiune (CAPEX PIF) investiţii de 212,4 milioane de lei, reprezentând 28% din valoarea programului de puneri în funcţiune planificat pentru 2023.
Grupul Electrica urmăreşte în continuare extinderea portofoliului în domeniul producţiei de energie electrică, în special din surse regenerabile, având la acest moment proiecte în diferite faze de execuţie cu o capacitate de 296,5 MW.
Electrica este un jucător-cheie pe piaţa de distribuţie şi furnizare a energiei electrice din România, precum şi unul dintre cei mai importanţi jucători din sectorul serviciilor energetice. Grupul oferă servicii la aproximativ 3,9 milioane de utilizatori şi are o arie de cuprindere naţională – cu o acoperire de 18 judeţe din trei zone geografice pentru distribuţia energiei electrice: Transilvania Nord, Transilvania Sud, Muntenia Nord, şi pe cuprinsul întregii ţări pentru furnizarea energiei electrice şi pentru întreţinere şi servicii energetice.
Din iulie 2014, Electrica este o companie cu capital majoritar privat, listată pe bursele de valori din Bucureşti şi Londra.