EY România: Venitul minim european adecvat, nicio acţiune concretă pentru transpunerea în România a reglementărilor adoptate de UE

Acţiunile concrete ale autorităţilor din România în vederea transpunerii directivei europene privind venitul minim european adecvat întârzie să apară, susţin consultanţii EY România.

„După mai bine de un an de la adoptarea Directivei de către Comisia Europeană şi intrarea ei în vigoare, acţiunile concrete ale autorităţilor din România în vederea transpunerii acesteia întârzie să apară. Deşi această Directivă apare într-o anexă publicată pe 13 septembrie 2023 pe pagina de internet a Secretariatului General al Guvernului privind planul anual de transpunere a directivelor UE pentru anul 2024, sesizăm că nu există informaţii suplimentare privind calendarul de transpunere. Nu în ultimul rând, merită precizat că instituţia competentă desemnată pentru transpunere este Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, iar termenul asumat pentru implementare este 15 noiembrie 2024”, se menţionează într-un material semnat de Claudia Sofianu, partener, lider Impozit pe venit şi contribuţii sociale, EY România şi Dan Răuţ, manager, Impozit pe venit şi contribuţii sociale, EY România.

Astfel, conform Planului publicat, Ministerul Muncii urmează să efectueze o serie de propuneri de proiecte pentru modificarea Codului Muncii şi a legii privind dialogul social, de Hotărâri de Guvern privind reglementarea mecanismului de stabilire a salariului minim şi pentru instituirea Planului de acţiune pentru promovarea negocierii colective.

„Aşadar, urmează 2024 – un an cu o agendă electorală încărcată în România: poate fi toamna viitoare momentul schimbării de paradigmă pentru ceea ce reprezintă conceptul de venit minim adecvat/ decent şi în România? Rămâne de văzut”, se menţionează în materialul EY România.

Consultanţii precizează că, la începutul acestui an, aduceau în atenţie faptul că România trebuie să transpună în legislaţia locală Directiva Europeană nr 2041/2022 privind Venitul Minim European Adecvat (Fair Minimum Wage), un act legislativ controversat, dar şi ambiţios, care şi-a propus să asigure o minimă protecţie socio-economică categoriilor vulnerabile de lucrători din cadrul Uniunii Europene.

„Această directivă a fost construită în jurul idealului de a asigura un cadru unitar, echitabil din punct de vedere social, transparent, predictibil, dar şi adaptat realităţilor cotidiene, în ceea ce priveşte modul de determinare a salariului minim naţional necesar pentru un trai decent (şi nu doar a unuia de subzistenţă) în cadrul statelor membre UE”, precizează sursa citată.

Astfel, ca orice directivă europeană, şi aceasta are un termen limită de transpunere în legislaţia naţională.

„Reiterăm faptul că statele membre au la dispoziţie pentru transpunerea prevederilor acesteia doi ani de la data intrării ei în vigoare. Cu alte cuvinte, România trebuie să asigure apariţia cadrului legislativ aferent până la finalul anului 2024. Să ne reamintim ce presupune această directivă şi cum ar putea fi implementată, întrucât aceasta permite adoptarea unor scenarii optimiste, care să producă schimbări semnificative în favoarea lucrătorului, dar şi a unor alternative ceva mai „cinice”, să spunem, care, deşi „bifează” prevederile directivei, pot duce la o „îmbunătăţire” a traiului mai mult pe hârtie şi mai puţin în realitate. Explicaţia este simplă: metodele de calcul recomandate de actul legislativ european aprobat pentru acest „venit minim adecvat” permit ambivalenţa sugerată, deşi, în substanţă, este insuflată adoptarea celor mai favorabile scenarii în aplicarea directivei. Dar acestea nu pot fi, totuşi, impuse statelor membre”, se precizează în document.

Potrivit consultanţilor, varianta favorabilă angajatului este determinarea venitului minim pornind de la valoarea coşului de consum. În contrapartidă, alternativele ce nu ar aduce neapărat o schimbare pozitivă pentru salariaţii români sunt cele prin care venitul minim pentru un trai decent s-ar baza pe indicatorii economici prevăzuţi de directivă, şi anume valoarea la nivelul de 60% din salariul median sau valoarea a 50% din salariul mediu brut pe economie.

„De ce spunem că valoarea de referinţă a coşului de consum pentru un trai decent poate fi un barometru „fericit” pentru salariatul român? Pentru că, de regulă, valoarea coşului minim de consum are în vedere costurile uzuale pentru: alimentaţie, îmbrăcăminte şi încălţăminte, asigurarea unei locuinţe, dotarea şi întreţinerea acesteia, produse de uz casnic şi igienă personală, servicii, educaţie şi cultură, îngrijirea sănătăţii, recreere şi vacanţă, fond de economii. Aşadar, un venit minim raportat la toate aceste costuri ale vieţii ar putea reprezenta un venit satisfăcător pentru foarte mulţi dintre cei care formează azi forţa de muncă activă din România. Pe de altă parte, contextul economic din ţară nu pare capabil momentan să susţină o astfel de abordare curajoasă. Ştim că România face parte din grupul ţărilor cu venituri minime statutare, adică din grupul majoritar al statelor cu venituri reglementate prin legi sau statute (spre deosebire de state ca Austria, Cipru, Danemarca, Finlanda, Italia şi Suedia, unde veniturile minime sunt negociate colectiv între sindicate şi angajatori)”, mai arată analiza.

Conform documentului citat, România nu se situează pe o poziţie avantajoasă în ceea ce priveşte valoarea salariului minim garantat (ori a venitului mediu pe economie) şi nici când vine vorba despre indicele nivelului preţurilor pentru consumul final al gospodăriilor. Pe scurt, putem spune că România este o ţară cu costuri de trai (relativ) mari, raportat la veniturile (încă) mici ale populaţiei.

Revenind la coşul minim de consum pentru un trai decent, în România valoarea acestuia în 2023 pentru o persoană adultă singură a fost evaluată la 3.807 lei (cu o creştere de aproximativ 40%, de la 2.708 lei anul trecut), conform unui studiu elaborat de Fundaţia Friedrich Ebert România şi Syndex România (raportat la luna septembrie a.c.).

„Aşadar, pentru un astfel de câştig net (minim) venitul brut corespondent ar fi de aproximativ 6.507 lei. Comparativ cu salariul minim brut naţional actual de doar 3.300 lei, este evident că efortul financiar s-ar dubla, ceea ce ar reprezenta o povară economică poate mult prea mare şi greu de susţinut – cel puţin pe termen scurt şi mediu – pentru mediul de afaceri. Este totuşi un ideal către care ar trebui să tindem cu toţii (de ce nu?), mai ales că în unele sectoare de activitate din ţară acest venit este deja o realitate cotidiană. Sărind de la optimism la realism, ajungem să punctăm şi formulele de calcul ce au la bază indicatorii economici mai sus menţionaţi. Cum salariul median nu este un parametru de referinţă al rapoartelor de statistică din România, ne rămâne doar să presupunem că autorităţile din România ar putea îmbrăţişa, dacă va fi cazul, metoda de calcul bazată pe valoarea a 50% din salariul mediu brut pe economie”, se mai precizează în analiză.

Conform informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Statistică din România (INS), salariul mediu brut pe economie a trecut în 2023 de borna de 7.000 lei (în luna septembrie 2023, acesta a fost de 7.350 lei), iar la un calcul matematic simplu, un venit minim „adecvat” calculat ca fiind jumătate din această valoare înseamnă aproximativ 3.500 – 3.700 lei lunar brut. Suma este foarte apropiată ca valoare de cea a salariului minim brut naţional actual (3.300 lei).

În consecinţă, consultanţii consideră că o astfel de formulă de calcul pragmatică ar oferi autorităţilor ocazia de a rezolva ecuaţia cu necunoscute a transpunerii directivei într-un mod destul de simplu şi acoperitor din punct de vedere legislativ.

„Astfel, dacă analizăm cu optimism prevederile Directivei 2041/2022, ne-am duce rapid cu gândul direct la valoarea coşului minim de consum ca valoare de referinţă pentru calculul acestui venit (net) minim decent. Totodată, fiindcă directiva oferă şi opţiuni mai realiste, cel puţin, pentru economia românească (de exemplu, prin utilizarea formulei de calcul pentru aflarea salariului minim adecvat prin înjumătăţirea salariului mediu brut pe economie – variantă care se potriveşte mănuşă pentru autorităţile noastre), există posibilitatea ca lucrătorul de rând din România nici să nu simtă efectele acestui act european”, se mai precizează în material.