Actualitate

FMI lansează un fond pentru susţinerea reformelor economice ale Ucrainei

razboi ucraina
Foto: iStock

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a anunţat marţi că a lansat în mod oficial un nou fond fiduciar pentru a sprijini reformele economice şi financiare din Ucraina, în următorii cinci ani, obiectivul fiind de a obţine 65 milioane de dolari de la ţările donatoare, transmite Reuters.

Fondul de dezvoltare a capacităţilor Ucrainei a fost lansat la Kiev cu resurse iniţiale de 16,5 milioane de dolari, furnizate de Ţările de Jos, Slovacia, Letonia, Japonia şi Lituania.

Planul prevede alocarea a 27,5 milioane de dolari pentru sprijinirea domeniilor cheie din agenda de reforme a autorităţilor de la Kiev, acestea fiind armonizate cu Mecanismul de finanţare extinsă acordat Ucrainei, în valoare de 15,5 miliarde de dolari.

Printre domeniile care vor fi sprijinite se află: reformele fiscale, politica monetară, politicile din sectorul financiar, politicile anticorupţie, elaborarea şi diseminarea datelor, pregătirea şi asistenţa tehnică pentru cadrul macroeconomic.

Resursele vor ajuta la acoperirea operaţiunilor FMI de dezvoltare a capacităţilor în perioada 2024-2028, a precizat FMI, un important creditor internaţional al Ucrainei.

Senatul SUA a adoptat marţi un pachet de ajutor de 60 de miliarde de dolari pentru Ucraina şi fonduri pentru Israel şi Taiwan, dar proiectul de lege este sortit eşecului pentru moment, întrucât republicanii din Camera Reprezentanţilor refuză să-l examineze în forma actuală.

Boardul FMI a aprobat o tranşă de 900 de milioane de dolari pentru Ucraina în luna decembrie 2023 şi a îndemnat şi alte ţări şi donatori să îşi respecte promisiunile de asistenţă, care anul trecut s-au ridicat la 122 de miliarde de dolari. Recent, a fost aprobat un pachet UE în valoare de 50 de miliarde de euro.

Cele mai recente știri

To Top