Directorul general adjunct al FMI, Gita Gopinath, a apreciat că deficitul fiscal al SUA este prea mare și țara trebuie să țină sub control ‘povara datoriei care crește din ce în ce mai mult’, conform unui interviu acordat publicației Financial Times (FT), transmite Reuters.
SUA încă este afectată de incertitudinile politicii comerciale ‘extrem de ridicate’, în pofida evoluțiilor pozitive, cum ar fi acordul dintre Washington și China privind taxele vamale și acordul economic dintre SUA și marea Britanie, a explicat Gopinath.
În aprilie, FMI a înrăutățit previziunile privind creșterea primei economii mondiale, pe fondul impactului taxelor vamale, și a avertizat că escaladarea tensiunilor comerciale va încetini și mai mult avansul PIB-ului.
‘Este o mare realizare să avem taxe vamale mai reduse decât cele anunțate în aprilie…dar încă există un nivel ridicat de incertitudine, și trebuie să vedem care va fi noul nivel’, a declarat Gopinath pentru FT.
Declarația vine într-un moment în care administrația Trump propune extinderea reducerilor fiscale adoptate în 2017, în timpul primului mandat al președintelui, dar și noi reduceri de taxe.
De asemenea, săptămâna trecută agenția de evaluare financiară Moody’s a retrogradat ratingul suveran de credit al SUA, din cauza temerilor privind creșterea datoriei țării, de aproximativ 36.000 miliarde de dolari. Agenția a citat eșecul succesivelor administrații ale SUA și ale Congresului de a conveni măsuri pentru reducerea datoriei și deficitelor.
