Analize

Fondurile de pensii la care participă peste 8 milioane de români au crescut masiv

Posted on

Fondurile de pensii administrate privat (Pilonul II), care au sărit de 8 milioane de participanți cu contribuții obligatorii, continuă revenirea spectaculoasă după primul an cu pierderi din istorie (2022). La final de mai, arată analiștii Autorității de Supraveghere Financiară, activele sistemului se apropiau de 107,5 miliarde de lei, cu peste 22% mai mari decât la 31 mai 2022.

Investițiile fondurilor de pensii administrate privat s-au realizat într-un procent de 91% în active românești, majoritatea fiind denominate în lei. O mare parte a
instrumentelor românești sunt reprezentate de titluri de stat sau acțiuni listate la BVB, arată ultimul Raport lunar de monitorizare a tendințelor din piețele financiare realizat de analiștii ASF.

Este o evoluție care confirmă trendul început încă din luna ianuarie, când fondurile deja recuperau substanția din pierderile înregistrate pe ansamblul anului 2022. Creșterea activelor vine atât din contribuțiile mai mari plătite de salariații din România cât și din rezultatele investiționale obținute de administratori. Deși nu au reușit să acopere inflația, lucru care ar fi fost foarte dificil în condițiile în care creșterea prețurilor a fost una record în ultimul an și jumătate, administratorii au recuperat mult din decalaje. Creșterile vin în primul rând din revenirea cotațiilor pentru titlurile de stat ale Românie, pe fondul scăderii inflației, în condițiile în care, conform Raportului citat mai sus, la 31 mai 2023, aproape 65% din activele fondurilor erau plasate în obligațiuni suverane. O contribuție importantă au avut și creșterile de pe Bursa de Valori București, unde administratorii au plasat în jur de 20% din activele administrate.

Conform calculelor Studii Financiare bazate pe datele publicate de Autoritatea de Supraveghere Financiară săptămânal, randamentul mediu obținut de administratori în perioada 31 mai 2022-31 mai 2023 a depășit 8%, în condițiile în care inflația din același interval a fost de aproximativ 10,5%. Calculele noastre se bazează pe evoluția Valorii Unitare a Activului Net (VUAN), cel mai important indicator din perspectiva participantului la sistemul de pensii administrate privat, în condițiile în care modificările acestuia arată performanța “curată” a administratorilor de fonduri, iar prin înmulțirea VUAN cu numărul de unități de fond pe care le deține, fiecare participant poate afla oricând la ce valoare a ajuns activul său.

AICI puteți citi despre metoda simplă prin care puteți strânge mai mulți bani din pensia privată

AICI despre toate evoluțiile sistemului de pensii din primele trei luni ale anului, trimestrul cu cele mai multe plăți din istorie

Fondul VUAN 31 mai 2022(lei) Vuan 31 mai 2023(lei) Creștere VUAN (lei) Creștere VUAN(%)
Metropolitan Life 30,8 28,2 2,6 8,45%
NN 30,19 27,8 2,4 7,9%
Aripi (Generali) 30,14 27,7 2,4 8,1%
BCR Pensii 29,30 26,9 2,4 8,2%
Vital (Aegon) 27,9 25,8 2,1 8,45%
AZT Viitorul Tău 27,35 25,28% 2 7,32%
BRD Pensii 24,9 22,7% 2,2 8,8%
Sursa: Date publice ASF, calcule www.studiifinanciare.ro

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai citite știri

Exit mobile version