Tehnologie

Franţa: „Sabotaje” ale reţelelor de fibre optice ale mai multor operatori în şase departamente

Posted on

Foto: iStock

”Sabotaje nocturne” care au afectat reţelele de fibră optică ale mai multor operatori, între care Free şi SFR, au fost comise în noaptea de duminică spre luni în şase departamente din Franţa, informează luni surse din poliţie citate de AFP.

Parisul, inima Jocurilor Olimpice de vară în perioada 26 iulie – 11 august, nu a fost afectat, a adăugat sursa citată, precizând că departamentele în cauză sunt situate în sud-estul, sud-vestul, estul şi nordul Franţei.

Aceste „sabotaje” – care au avut loc în departamentele Bouches-du-Rhone, Aude, Oise, Hérault, Meuse şi Drome – au intervenit la câteva ore după sabotarea mai multor linii feroviare de mare viteză care a provocat haos în gări vineri dimineaţă, cu câteva ore înainte de ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice.

„Toate trenurile” din reţeaua de mare viteză franceză circulă „normal” luni dimineaţă, a dat asigurări ministrul delegat al transporturilor, Patrice Vergriete.

Compania feroviară publică SNCF a anunţat încă de duminică încheierea lucrărilor de reparaţii şi că nu va mai exista „nicio perturbare” în traficul de călători „de luni dimineaţă”.

Duminică, un militant al mişcării de stânga radicale a fost reţinut într-un sit al SNCF la Oissel, în nord-vestul Franţei, informează luni surse din poliţie.

Cele mai citite știri

Exit mobile version