Actualitate

Liderii sindicatelor din Educație: „Președintele a promis că se va implica, se oferă să gireze un acord între guvernanți și sindicaliști”. Greva continuă și mâine

Foto: presidency.ro

UPDATE 16:45. Discuţiile dintre preşedintele Klaus Iohannis şi reprezentanţii angajaţilor din sistemul de învăţământ s-au încheiat, marţi după-amiază, liderii de sindicat anunţând că preşedintele Klaus Iohannis le-a promis protestatarilor că se oferă să gireze şi să garanteze un acord între guvernanţi şi sindicalişti, acord privind revendicările acestora.

„Oamenii sunt cei care decis astăzi şi mâine îi consultăm şi ei vor lua o decizie”, a anunţat liderul FSLI, Simion Hăncescu. Miercuri, greva va continua. Unii dintre participanţii la protestul din Bucureşti au huiduit după ce liderii sindicali le-au prezentat rezultatele discuţiilor, strigând „Nu plecăm!”.

I-am prezentat domnului preşedinte care sunt revendicările noastre. (…) Domnia sa a spus că emiterea unui act normativ, ordonanţă sau altceva, nu se poate, dar că se angajează, în cazul în care se va accepta un acord, îl va gira, va gira şi domnia sa acel acord”, a declarat Simion Hăncescu, la finalul negocierilor.
Întrebat cine ar trebuie să încheie, din partea autorităţilor, un astfel de acord, liderul FSE ”Spiru Haret”, Marius Nistor, a răspuns că un astfel de document ar trebui încheiat în primul rând de către liderii coaliţiei majoritare, întrucât ”este vorba de un acord politic”.
Un acord politic pe care şeful statului s-a oferit să îl gireze şi să garanteze punerea lui în aplicare. În acordul respectiv ar trebui prinsă grila de salarizare, grila pe care am negociat-o cu Ministerul Educaţiei, grilă care trebuie să plece de la acel reper foarte important: salariul debutantului cu studii superioare de lungă durată să fie echivalentul salariului mediu brut pe economie”, a declarat Marius Nistor.
El a precizat că important este ceea ce cred profesorii.
Premierul îşi doreşte acest lucru, dar mai departe este vorba de ceea ce cred colegii noştri. Ei trebuie să creadă că o hotărâre a oamenilor politici va fi dusă la îndeplinire. Cred că cea mai importantă victorie pentru colegii noştri este faptul că pentru prima dată partidele politice care se află la putere au înţeles care este nemulţumirea existentă în sistemul educaţional, că oamenii nu mai pot fi ignoraţi, că trebuie să ţii cont de solicitările lor şi în momentul în care şi preşedintele statului se implică în rezolvarea problemelor noastre, poate fi un semnal pozitiv. Categoric ne vom consulta colegii în cursul acestei seri şi vom da un răspuns clar. (…) Colegii noştri vor considera dacă aceste promisiuni şi angajamentele preşedintelui pot să conducă la detensionarea acestui conflict. Cred că există această posibilitate în momentul de faţă, dar decizia va fi strict a colegilor noştri. Este un moment important pentru clasa politică de recredibilizare, prin asumarea unor responsabilităţi pe care le au vizavi de resursa umană din sistemul de învăţământ”, a adăugat Marius Nistor.
El a subliniat că ”nu e vorba să facă cineva vreun pas înapoi”, iar ceea ce e important e ca solicitările protestatarilor să fie puse, toate, în aplicare.
Întrebat dacă miercuri va continua greva, Simion Hăncescu a răspuns: ”Mâine va fi, aşa cum este decizia oamenilor”.
Hăncescu le-a prezentat participanţilor la protest ce s-a discutat: ”Ceea ce a promis preşedintele având în vedere ce s-a propus de ieri, acel acord pe care oamenii l-au respins, preşedintele a promis că va pune semnătura, îl va gira şi va urmări ca în noua lege a salarizării să fie. Ceea ce au spus clar că nu vor da ordonanţă pentru măririle pe care le-am cerut. Singura ofertă care a rămas în picioare este prima de 4.000 de lei”.
Protestatarii au huiduit şi au strigat: ”Nu cedăm!”.

UPDATE 15:50. Preşedintele Klaus Iohannis discută, marţi, cu sindicaliştii din educaţie.

La întâlnire participă preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, Marius Nistor, liderul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hăncescu, preşedintele Federaţiei Naţionale Sindicale „Alma Mater”, Anton Hadăr şi un reprezentant al elevilor.

Sindicaliştii din sistemul de învăţământ care au protestat marţi, începând cu ora 11,00 în Piaţa Victoriei, au ajuns la Palatul Cotroceni în jurul orei 14,30.

Liderii de sindicat au solicitat intervenţia de urgenţă a preşedintelui Klaus Iohannis, după ce nici la întâlnirea de marţi cu reprezentanţii Guvernului cele două părţi nu s-au înţeles pentru închiderea conflictului.


UPDATE 14:40. Sindicaliştii din sistemul de învăţământ care au protestat marţi, începând de la ora 11:00 în Piaţa Victoriei, au ajuns la Palatul Cotroceni în jurul orei 14:30.

Liderii de sindicat au solicitat intervenţia de urgenţă a preşedintelui Klaus Iohannis, după ce, nici la întâlnirea de marţi cu reprezentanţii Guvernului cele două părţi nu s-au înţeles pentru închiderea conflictului.

Acţiunile de protest continuă. Colegii noştri sunt singurii care vor decide momentul suspendării acestor acţiuni. Preşedintele are un rol major. Dacă vrea să detensioneze situaţia din sistem va trebui să intervină în regim de urgenţă. Este rolul domniei sale de mediator” a subliniat, la Palatul Victoria, Marius Nistor, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”.

Solicitările sindicaliştilor vizează majorări salariale de 20% în timp ce oferta autorităţilor are în vedere prime de 4.000 de lei pentru personalul didactic şi de 1.500 de lei pentru cel nedidactic.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că îi va primi la discuţii pe sindicaliştii din educaţie.


UPDATE 11:20. Peste 20.000 de oameni din întreaga ţară sunt aşteptaţi marţi la protestul sindicaliştilor din Educaţie, care a început la ora 11:00 în Piaţa Victoriei, a anunţat preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, Marius Nistor.

Vor veni peste 20.000 de oameni la protest, din toată ţara şi din Bucureşti. Ne strângem în Piaţa Victoriei unde vom sta pana la ora 13:00, la ora 13:00 plecăm către Cotroceni şi în faţa Palatului Cotroceni se staţionează o jumătate de oră până la orele 16:00, când acţiunea de protest încetează„, a declarat pentru AGERPRES Marius Nistor.

Acesta a precizat că nu a primit încă un răspuns referitor la o eventuală întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis.

M-am uitat către Cotroceni să văd dacă iese fumul alb sau fumul negru. Nu iese nimic„, a subliniat Nistor.

El a adăugat că a transmis colegilor săi ultima ofertă a guvernanţilor şi urmează ca până în jurul orei 13:00 să vină şi răspunsul acestora.

Cred că mulţi îl vor da chiar astăzi la miting. Eu aştept să vină răspunsul lor asumat. Aşteptările noastre sunt mult mai mari decât ceea ce am primit până acum. Astăzi vom da o lecţie de demnitate cu ocazia acestui protest„, a precizat liderul sindical.

Pe de altă parte, acesta a menţionat că nu a primit nicio la invitaţie Guvern, deşi pe agenda premierului Nicolae Ciucă figurează, pentru ora 12:00, o întâlnire cu sindicatele din Educaţie la Palatul Victoria.


Foto: FSE Spiru Haret

Sindicatele din Educaţie organizează marţi, începând cu ora 11:00, un miting de protest în Piaţa Victoriei, urmat de un marş până la Palatul Cotroceni. Potrivit organizatorilor, la protest sunt aşteptaţi în jur de 20.000 de participanţi.

Sindicaliştii au anunţat luni că nu renunţă la greva generală, care a debutat luni, 22 mai, şi i-au cerut preşedintelui României, Klaus Iohannis, să medieze conflictul izbucnit între salariaţii din învăţământ şi Guvernul României.

Am solicitat suplimentar o întâlnire a birourilor celor trei federaţii cu domnul preşedinte Klaus Iohannis, pentru că repetăm: este obligaţia domniei sale să intervină într-un moment cheie, într-un moment critic şi să medieze în acest conflict care a izbucnit între salariaţii din învăţământ şi Guvernul României. Astăzi înaintăm adresa respectivă, aşteptăm răspunsuri. Mâine (marţi n.r.), după ora 16:30, suntem dispuşi să ne întâlnim unde doreşte preşedintele pentru a rezolva această problemă„, a precizat preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, Marius Nistor.

Liderii sindicatelor din educaţie au propus luni ministrului Muncii o nouă variantă de majorare salarială până la finele anului, prin care coeficientul de ierarhizare 1 să fie multiplicat cu 3.000 de lei, cât este salariul minim pe economie, şi au transmis că aşteaptă cât mai repede „un semnal din partea Guvernului”.

Am repetat şi astăzi ceea ce noi am cerut şi anume găsirea unei soluţii în aşa fel încât să se acorde o majorare salarială până la finalul anului şi cel mai important lucru să ni se garanteze printr-un act normativ că în legea salarizării profesorul debutant va avea salariul cel puţin egal cu salariul mediu brut pe economie şi, ca variantă legată de creşterea salariului până la finalul anului, le-am propus să se aplice articolul 12 din Legea 153. Mai concret, coeficient de ierarhizare 1 să fie multiplicat cu 3.000 lei cât este salariul minim pe economie şi nu cu 2.500 cât este acum. A rămas ca ministrul Muncii să prezinte prim ministrului sau celor din coaliţie această propunere şi să o analizeze, dar deocamdată nu avem nimic concret. Aşteptăm cât mai repede din partea Guvernului un semnal. Decizia se ia în coaliţie. A rămas ca ministrul Muncii să prezinte în coaliţie cele pe care le-am discutat astăzi şi să vină cât mai repede cu un răspuns„, a declarat, luni, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hăncescu, la finalul discuţiilor de la Ministerul Muncii.

Liderii sindicali au mai spus că soluţiile trebuie luate cu începere din luna iunie, pentru că amânarea lor va acutiza criza.

Cele mai recente știri

To Top