Energie

Grossi (AIEA): Centrala de la Cernavodă are un trecut impecabil în ceea ce priveşte siguranţa

Foto: iStock

România are un trecut de succes când vine vorba despre energia nucleară, iar Centrala de la Cernavodă este una dintre centralele nucleare cu cei mai buni factori de capacitate din lume şi cu un trecut impecabil în ceea ce priveşte siguranţa, a declarat, luni, directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Mariano Grossi.

„Suntem într-un moment în care apar oportunităţi interesante, în general, pe piaţa europeană de energie şi, desigur, aici România joacă un rol unic. Ţara dumneavoastră are un trecut de succes când vine vorba de energia nucleară. Centrala de la Cernavodă este una dintre centralele nucleare cu cei mai buni factori de capacitate din lume şi, de asemenea, cu un trecut impecabil în ceea ce priveşte siguranţa. Şi eu cred că asta susţine elanul dumneavoastră şi al guvernului dumneavoastră de a creşte capacităţile din domeniul energiei nucleare şi, de asemenea, de a intra pe zona reactoarelor modulare mici. Există provocări, tocmai aţi făcut referire la unele dintre ele, în termeni de finanţare, dar le-am abordat în urmă cu câteva zile, în prezenţa preşedintelui dumneavoastră”, a spus Grossi, la o conferinţă organizată la finalul unei întâlniri cu ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

El a subliniat că la ultima conferinţă COP28 de la Dubai s-a convenit că energia nucleară „trebuie accelerată”, ceea ce se întâmplă în România.

„Primul summit al energiei nucleare a avut loc la Bruxelles unde am putut adresa aceste aspecte. Acum, că avem un consens global, convenit la ultima conferinţă COP28 de la Dubai, energia nucleară ar trebui accelerată. Şi văd că este accelerată în România. Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA), organismul global de reglementare în domeniul nuclear, este alături de voi, vă sprijină la fiecare pas şi sunt foarte fericit că putem avem aceste discuţii. Mâine voi vizita centrala de la Cernavodă şi aştept cu nerăbdare să fac asta”, a afirmat Mariano Grossi.

Cele mai recente știri

To Top