Energie

Guvernul a adoptat legea privind energia eoliană offshore. Ciolacu: „Avem un potenţial uriaş, există investiţii de miliarde de euro”

Foto: iStock

Guvernul a adoptat în cadrul şedinţei de joi legea privind energia eoliană offshore, iar premierul Marcel Ciolacu a explicat că există un potenţial uriaş în această privinţă şi că există investiţii de miliarde de euro pregătite care aşteptau acest nou cadru legislativ.

“Aprobăm astăzi şi un proiect esenţial în domeniul energiei. Legea privind energia eoliană offshore ne va ajuta să folosim pe lângă gazul din Marea Neagră o altă resursă majoră a ţării în zona litoralului, respectiv vântul. Avem un potenţial uriaş, există investiţii de miliarde de euro pregătite care aşteptau acest nou cadru legislativ. Acum putem folosi acest potenţial pentru a produce energie verde şi ieftină în folosul românilor”, a declarat Marcel Ciolacu, joi, la începutul şedinţei de Guvern, potrivit News.ro.

El a precizat că Executivul va aproba şi alocarea sumei de 350 de milioane de lei către Complexul Energetic Valea Jiului.

“Tot la capitolul energie alocăm un ajutor de stat de 350 de milioane de lei către Complexul Energetic Valea Jiului. Vrem să scoatem treptat din exploatarea capacităţilor de producţie a energiei pe bază de huilă să fie sustenabilă şi să ţină cont de interesele economice ale României”, a mai adăugat premierul Marcel Ciolacu.

Cele mai recente știri

To Top