Actualitate

Guvernul ar putea prelungi interdicția pentru importurile de cereale din Ucraina

Posted on

Guvernul ar putea prelungi, prin ordin comun, interdicția pentru importurile de cereale din Ucraina pe o perioadă limitată, în funcție de planul de măsuri pe care îl prezintă Ucraina, spune, luni, premierul Marcel Ciolacu.

„În primul și în primul rând a fost o discuție pe care am avut-o și sâmbătă și duminică, cu premierul Ucrainei și cu Comisia. Ați văzut, Comisia a solicitat să se vină cu un sistem de licențiere în ceea ce privește exportul de cereale în statele din UE, un lucru pe care l-am solicitat și eu și colegul Victor Negrescu când am avut întâlnirea cu președinta Comisiei, Ursula von der Leyen. Pe aceeași logică a venit și prim-ministrul Ucrainei, spunând că va trebui totuși un control riguros. Până în acest moment, de când Comisia a luat decizia de a nu se mai prelungi interdicția, niciun kilogram de grâu sau altceva nu a fost importat în România, lucru care va fi deasemenea și astăzi (luni – n.r.), nu că a interzis Ciolacu sau a băgat prim-ministrul sau Guvernul interdicție la vamă”, declară Marcel Ciolacu.

El precizează că a fost un „gentleman agreement” între el și omologul ucrainean, pe care l-au respectat amândoi.

„Nu a fost nicio solicitare ca să fie vreun export de cereale din Ucraina în România. Până în acest moment, mai mult ca sigur astăzi așteptăm și așa mi s-a promis de către premierul Ucrainei, că îmi va trimite această propunere de licențiere pe care să o discutăm. În cazul în care vor apărea solicitări de export pentru România, cu certitudine am să cer ministrului în primul rând al Agriculturii, ministrului Economiei, pentru că vorbim și de comerț, să facă un ordin comun ca pe o perioadă de 30 de zile până când se lămuresc lucrurile să fie restricția prelungită. Repet, nu există nicio solicitare și vreau să îi asigur pe fermieri că nu va mai fi ce a fost acum un an și ceva. Înțelegerea a fost că nu vor exista cereri de export pe teritoriul României, ne-am ținut de ea în primul rând partea ucraineană și a doua înțelegere a fost că în cursul zilei de astăzi îmi va trimite draftul pe care îl discutăm și cu Comisia și cu noi”, adaugă Marcel Ciolacu.

De asemenea, el precizează că a solicitat autorităților ucrainene ca tranzitul cerealelor să nu se mai facă preponderent pe cale rutieră: „Nu putem continua ca 90% din tranzit să fie doar pe rutier. România a fost niște investiții rapide, prin Ministerul Transporturilor, atât pe căi ferate, cât și pe tranzitul pe Dunăre”.

Transportatorii de cereale bulgari desfășoară acțiuni de protest, luni, în zona adiacentă punctelor de trecere a frontierei Vama Veche și Negru Vodă, potrivit informațiilor transmise de autoritățile bulgare către Garda de Coastă din România. Sunt restricții pentru camioanele din Ucraina și Moldova

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai citite știri

Exit mobile version