Business

Horváth: Valorificarea datelor poate crește cu 12% veniturile și reduce costurile cu 11% pentru companii

Valorificarea tuturor datelor la care au acces companiile în ziua de astăzi ar putea duce la creșterea cu 12% a veniturilor, alături de reduceri cu 11% ale costurilor, consideră peste 150 de executivi financiari de top (Chief Financial Officers – CFOs), chestionați într-un studiu Horváth – companie de consultanță în management cu 40 de ani de experiență internațională, care activează și în România, din 2005.

Studiul „The CFOs Path to a Data-Driven Company”, efectuat la finalul acestui an, arată că o majoritate covârșitoare dintre CFOs (81%) sunt dedicați transformării companiilor lor într-unele bazate pe date (data-driven), obiectiv pe care îl văd drept o prioritate de top (18%) sau prioritate în creștere (63%). Din bugetele de transformare ale business-urilor, o medie de 23% pe an este alocată obiectivului de a deveni „data-driven companies”. Transformarea companiilor, pentru a deveni „data-driven”, este un obiectiv pe care consideră că îl pot atinge 76% dintre executivii financiari de top (CFOs).

În topul beneficiilor pe care le-ar avea o astfel de transformare, CFOs consideră că se află: (1) o calitate mai bună a procesului decizional (85%); (2) o sursă de sprijin pentru luarea rapidă a deciziilor (71%); (3) o îmbunătățire a planificării și prognozei financiare; (4) o gestionare mai eficientă a riscurilor (45%); respectiv (5) o calitate mai ridicată a serviciilor sau o experiență personalizată oferită clienților.

Totuși, pentru a ajunge la valorificarea eficientă a datelor, companiile mai au mult de lucrat, deoarece numai 2% dintre ele au dezvoltat deja, la nivel de excelență, o „cultură a datelor” – un obiectiv care se traduce prin ansamblul comportamentelor și convingerilor membrilor unei organizații care sunt calificați pentru utilizarea datelor, dispun de infrastructura necesară și folosesc constant datele în procesele decizionale.

În cazul celorlalte companii care au făcut obiectul studiului Horváth, o parte dintre executivii financiari (20%) cred că au dezvoltat o cultură a datelor solidă (20%), altă parte (35%) lucrează activ la construirea unei asemenea culturi, iar alții (28%) consideră că au efectuat doar primii pași în direcția edificării unei astfel de culturi.

Între principalele obstacole în calea construirii unei culturii a datelor în cadrul unei companii se regăsesc: (1) lipsa calității datelor – 57%; (2) lipsa infrastructurii de date – 49%; (3) așa-numita „mentalitate de siloz” (refuzul sau reticența de a împărtăși informații între angajați sau între diferite departamente dintr-o firmă, generând competiție și moral scăzut în echipă, cu efecte negative și asupra experienței clienților) – 35%; (4) rezistența la schimbare – 35%; și (5) lipsa competențelor angajaților în procesarea datelor – 34%.

„Majoritatea executivilor la nivel de CFO sunt conștienți că edificarea unei culturi a datelor în companiile lor va avea beneficii care se pot rezuma în decizii mai bune și mai rapide, cu efecte măsurabile prin creșterea veniturilor și reducerea costurilor. Totuși, pe drumul către statutul de ‘data driven company’, este nevoie de un angajament ferm, de investiții, precum și de depășirea unor piedici, mai ales a unora care țin de cultura organizațională. Dacă, până acum, executivii au apelat la tehnologiile aflate cel mai la îndemână pentru eficientizarea unor procese, precum soluțiile RPA, este de așteptat ca transformările business-urilor din următorii ani să cunoască salturi semnificative, odată cu ascensiunea inteligenței artificiale generative”, consideră Anca Moiș, Principal, Horváth România.

La realizarea studiului „The CFOs Path to a Data-Driven Company” au participat peste 150 de CFOs, reprezentând companii din America, Europa (inclusiv România) și Orientul Mijlociu. Dintre companiile chestionate, 46% înregistrează venituri de peste 501 milioane de euro pe an, iar 56% au peste 1.000 de angajați.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai recente știri

To Top