Închisorile românești, luate la bani mărunți

Coloanele de mașini se târăsc pe șoseaua cu patru benzi care duce din București către Bragadiru și de acolo, mai departe, spre Alexandria. Aproape de ieșirea din oraș, pe dreapta, printre sedii de firme și vile construite cu mai mult sau mai puțin gust, apar în peisaj niște clădiri vopsite în culori neutre și înconjurate de un gard înalt, decorat cu sârmă ghimpată, prevăzut la colțuri cu foișoare de supraveghere și în față cu porți înalte și opace din tablă gri. Cei care fac zilnic drumul sau oamenii din zonă, care se înghesuie în stația de autobuz situată la nici 20 de metri de intrare, nici nu mai întorc privirile spre ele. Poate doar echipele de televiziune așteptând vreun VIP să le mai trezească interesul. Însă celor care nu sunt obișnuiți cu imaginea, zidurile și gratiile Penitenciarului Rahova le vor provoca cel mai probabil curiozitate și, de la caz la caz, teamă sau milă.

Cu o capacitate de aproape 1.700 de deținuți, Rahova este una dintre cele mai mari închisori autohtone și probabil una dintre cele mai faimoase, având în vedere numărul mare de condamnați celebri care i-au fost sau îi sunt încă oaspeți. Însă mai există în România încă 39 de penitenciare, două centre educative și două centre de detenție, în care se află în prezent peste 23.000 de persoane condamnate definitiv.

Din nou în sus

Vârful în ceea ce privește numărul de persoane aflate în penitenciarele și centrele educative din România a fost atins în perioada 1998-2003, când a fluctuat între 36.000 și 38.000. A urmat o scădere semnificativă, până la 22.000 în 2009, succedată de o creștere până la aproape 30.000 în 2013 și de o nouă scădere până la niveluri de circa 20.000-21.000 în perioada 2018-2020. În 2021 și 2022 numărul celor aflați în sistemul penitenciar a urcat din nou, la circa 23.000, iar ultimele date disponibile arată că la mijlocul lunii octombrie a acestui an se depășise nivelul de 23.600 de persoane aflate după gratii.

Se remarcă în ultimele trei decenii o creștere a efectivelor celor cu pedepse grele (de exemplu, de la 5 condamnați la închisoare pe viață în 1991 la 190 în 2021 și de la 150 de pușcăriași cu sentințe de peste 20 de ani la 900 în același interval). Aceeași tendință este vizibilă și în ceea ce privește numărul celor închiși ca urmare a unor pedepse de la 10 la 20 de ani, care s-a dublat față de 1991, ajungând la peste 3.100 în 2021.

Pe la mijloc

Raportat la populație, numărul deținuților din România (circa 120 la suta de mii de locuitori) este semnificativ mai mic decât în țări celebre pentru rata înaltă a criminalității (precum Salvador, unde acest indicator este de nu mai puțin 1.086 la 100.000 de locuitori –respectiv 1% din populația țării este încarcerată-, sau Brazilia – 389 la suta de mii) sau decât în state precum SUA – 531 la suta de mii, Turcia – 392, Belarus – 345,  Moldova – 246, ori Taiwan – 234 la suta de mii de locuitori. Suntem departe și de Polonia, Ungaria, Cehia ori Slovacia, unde acest indicator se situează între 187 și 204. Aceleași statistici ale World Prison Brief arată că numărul celor aflați în penitenciarele noastre comparat cu totalul populației este mai degrabă similar cu cel din țări precum Ucraina, Portugalia, China, Spania, Egipt ori Franța. În același timp, avem mult mai mulți deținuți la suta de mii de locuitori față de state precum Japonia – 36, India – 40, Finlanda – 51, Norvegia – 55, Olanda – 65 ori Germania – 67.

Este evident că un efectiv crescut de deținuți înseamnă și cheltuieli crescute pentru administratorii închisorilor. Iar în România, chiar dacă numărul celor condamnați definitiv la pedepse privative de libertate nu este tocmai impresionant nici ca sumă și nici ca procent din populație, statul alocă anual câteva miliarde de lei pentru Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP). De exemplu, în 2023 cheltuielile acestei instituții se vor apropia de 3,5 miliarde de lei (sau circa 700 de milioane de euro). Adică undeva în jur de 30.000 de euro pe an pe cap de deținut.

Unde merg banii?

Față de 2022, bugetul ANP este în acest an cu circa 10% mai mare. Iar dacă suma alocată fiecărui deținut poate părea impresionantă, trebuie să înțelegem că partea cheltuită efectiv pentru hrana și cazarea lor (inclusiv apa, electricitatea sau căldura) nu este de fapt atât de mare. Aproape jumătate din cheltuielile curente (respectiv peste 1,3 miliarde de lei) reprezintă salarizarea celor peste 13.000 de angajați (într-o schemă de personal care prevede nu mai puțin de 16.000 de posturi). Un calcul simplu ne arată că venitul mediu brut în sistemul ANP va fi în 2023 de circa 8.300 de lei.

Totuși, nu tot bugetul este alocat cheltuielilor curente. O parte din el merge în fiecare an spre creșterea capacității penitenciarelor autohtone, având în vedere că încă există un deficit (raportat la suprafața minimă de 4 metri pătrați care ar trebui alocată fiecărei persoane private de libertatea conform regulilor europene) de aproape 3.000 de locuri. „Pentru perioada 2020 – 2025, dezvoltarea infrastructurii fizice este prognozată a se realiza prin crearea unui număr de 7.849 locuri noi de cazare. La fel ca în anul 2021, când noile locuri de cazare date în folosință au fost peste planificarea inițială (216 locuri față de 210 locuri), și în anul 2022 estimarea a fost depășită, fiind create 505 locuri, față de 445 câte au fost avute în vedere inițial”, dezvăluia cu ocazia prezentării raportului ANP pe anul trecut Dan Halchin, directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor.

Munca te înalță

În majoritatea statelor dezvoltate se încearcă de ani buni transformarea deținuților, mai ales a celor puțin periculoși, într-o resursă viabilă pentru piața muncii. „Cercetările arată că implicarea în activități economice pe perioada detenției merge mai departe de oportunitatea de a obține niște venituri și devine o ocazie de socializare pentru deținuți. S-a demonstrat, de asemenea, că plata primită pentru munca prestată în timpul privării de libertate este un stimulent și, în același timp, un factor de normalizare, pregătindu-i pe deținuți pentru viața de după eliberare”, arată experții care au colaborat cu asociația europeană a penitenciarelor Europris la realizarea unui studiu despre diversele aspecte ale muncii în penitenciare.

Există, în același timp, critici ai faptului că plata pentru joburile deținuților se face în mai toate statele europene direct către penitenciare, la tarife mult mici decât cele normale și mult sub salariul minim, având în vedere că ei nu sunt angajați propriu-zis.

Și ANP pare a înțelege necesitatea unor schimbări în abordarea detenției. Pe lângă folosirea muncii neremunerate a persoanelor private de libertate la autogospodărirea unităților din subordine, care este aplicată de foarte multă vreme, s-a încurajat de ani buni practica prin care deținuții cu pedepse minore pot presta diverse munci în afara penitenciarelor, contra cost, la cererea unor instituții guvernamentale sau entități private. În 2022, numărul lor a fost de peste 1.800, dublu față de 2021, iar veniturile obținute de ANP în urma serviciilor prestate au depășit 61 de milioane de lei.

De curând, s-a introdus posibilitatea ca deținuții din regimul deschis selecționați pentru a munci în afara centrelor ANP să poată fi cazați în exteriorul locului de deținere, în spații special amenajate pe cheltuiala agenților economici beneficiari. „Până în prezent, această modalitate de lucru a fost concretizată la nivelul penitenciarelor Ploiești și Timișoara, urmând să fie extinsă și în Bistrița, Constanța Poarta Albă, iar până la

finalul lui 2023 și în alte trei locații din țară, ducând la decongestionarea a aproximativ 360 locuri de cazare din infrastructura clasică”, explica Dan Halchin cu ocazia prezentării raportului ANP.

Chiar dacă tendința este una pozitivă, până una alta peste 90% din deținuți nu sunt încă angrenați în nici un fel de muncă remunerată și trei sferturi din ei în nici un fel de activitate economică, în penitenciar sau în afara lui. Ceea ce se traduce, desigur, în risipirea unor resurse viabile și a unor potențiale surse de venituri suplimentare pentru ANP, dar și în îngreunarea reintegrării sociale pentru o bună parte din cei aflați temporar după gratii.