Încrederea afacerilor din Marea Britanie în economia ţării lor a scăzut în noiembrie la cel mai redus nivel din ianuarie 2023, conform unui raport publicat luni de firma de consultanţă şi contabilitate BDO, transmite CNBC.
Indicele Optimismului al BDO a înregistrat o scădere de 5,81 puncte faţă de luna precedentă, ajungând la 93,49. Aceasta este cea mai mare scădere lunară din august 2021.
Scăderea a fost observată atât în sectorul serviciilor, cât şi în cel al producţiei, iar BDO a indicat că aceasta reflectă reacţia imediată a companiilor la măsurile anunţate în bugetul de toamnă al guvernului Laburist.
Pe 30 octombrie, ministrul britanic de Finanţe, Rachel Reeves, a prezentat bugetul de toamnă, care a inclus creşteri de taxe, menite să aducă venituri suplimentare pentru stat şi să sprijine creşterea economică.
Printre acestea, majorarea taxei de asigurări naţionale suportată de angajatori a fost una dintre cele mai controversate, fiind criticată de mediul de afaceri pentru impactul asupra costurilor companiilor.
În acelaşi timp, creşterea salariului minim naţional a fost introdusă ca o măsură de sprijin pentru lucrători, dar a atras îngrijorări că va pune presiune pe angajatori, mai ales în contextul actual al costurilor ridicate.
Bugetul a inclus, de asemenea, alte taxe menite să echilibreze finanţele publice, precum şi iniţiative pentru stimularea inovării şi sprijinirea serviciilor publice, în special în sănătate şi educaţie.
Cu toate acestea, mediul de afaceri şi analiştii au avertizat că noile măsuri riscă să încetinească angajările şi să intensifice provocările economice pentru companii, mai ales în sectoarele manufacturiere şi de servicii.