Actualitate
Indicele Dow a depăşit, pentru prima dată, pragul de 40.000 de puncte
Indicele Dow Jones Industrial Average al Bursei de la New York a depăşit joi, pentru prima dată, pragul de 40.000 de puncte, în condiţiile în care marţi, miercuri şi joi bursele globale au înregistrat creşteri record pe parcursul zilei, după ce datele privind inflaţia au sporit aşteptările privind reduceri ale dobânzilor de către Rezerva Federală a SUA (Fed), transmite Reuters.
Şi indicii Standard and Poor’s 500 şi Nasdaq Composite înregistrau niveluri record în debutul şedinţei bursiere de la New York.
Acţiunile Walmart au urcat cu 6,2% după ce retailerul a revizuit în creştere previziunile pentru anul fiscal 2025 privind vânzările şi profitul.
Indicele Dow Jones Industrial Average a urcat cu 108,75 puncte sau 0,27%, la 40.016,75 puncte, indicele S&P 500 a înregistrat un avans de 10,91 puncte sau 0,21%, la 5.319,06 puncte, în timp ce indicele Nasdaq Composite a urcat cu 32,16 puncte sau 0,19%, la 16.774,55 puncte.
„Faptul că Dow a atins 40.000 de puncte înseamnă că, indiferent de temerile privind inflaţia şi încrederea consumatorilor, companiile incluse în indice, care reprezintă o parte cheie a economiei noastre, continuă să aibă o evoluţie bună”, a apreciat Quincy Krosby, analist la LPL Financial în Charlotte, Carolina de Nord.
Dolarul s-a apreciat cu 0,23% faţă de un coş de monede, inclusiv yenul, în timp ce euro s-a depreciat cu 0,11% faţă de dolar.