Actualitate
Inflaţia din Turcia a accelerat la aproape 70% în aprilie, în termeni anuali
Inflaţia din Turcia a accelerat la 69,8% în luna aprilie, în termeni anuali, a raportat vineri Institutul de Statistică din Turcia, cele mai mari creşteri de preţuri de consum de la an la an fiind în educaţie, cu un salt de 103,86%, şi hoteluri, cafenele şi restaurante, cu o creştere de 95,82%, relatează CNBC.
Faţă de luna martie, preţurile au crescut cu 3,18%, conduse de creşterea preţurilor băuturilor alcoolice şi tutun, precum şi cazării în hoteluri,, cafenelelor şi restaurantelor.
Rata inflaţiei din aprilie marchează cea mai mare creştere anuală a preţurilor din noiembrie 2022, când inflaţia era de aproximativ 85%.
Deşi este o cifră uimitoare, valoarea CPI de aproape 70% din aprilie a fost de fapt un salt mai mic decât se aşteptau mulţi analişti. Dar orice speranţă de reducere a ratei dobânzii este departe, au spus economiştii.
Banca centrală a Turciei şi-a majorat rata dobânzii cheie la 50%, invocând nevoia continuă de a contracara inflaţia din ţară.
Banca a declarat în martie că ”o poziţie monetară strictă va fi menţinută până când se va observa o scădere semnificativă şi susţinută a tendinţei de bază a inflaţiei lunare”.
”Creşterea puţin mai mică decât erau aşteptările a preţurilor din Turcia ,în aprilie, la 69,8% a/a (consens 70,3%) oferă semne încurajatoare că presiunile preţurilor s-au atenuat din nou”, a spus Liam Peach, economist senior pe pieţele emergente la Capital Economics, cu sediul la Londra.
El a mai spus că ”credem că inflaţia va încetini în a doua jumătate a acestui an, dar nu suntem la fel de optimişti în ceea ce priveşte ritmul dezinflaţiei. … În acest context, încă nu ne aşteptăm ca banca centrală să treacă la reduceri ale dobânzilor până anul viitor.”