Actualitate

INS: Afacerile din industrie, în creştere

Cifra de afaceri din industrie a crescut cu 5,4% în termeni nominali, în primele două luni ale acestui an, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2023, datorită avansului înregistrat în industria prelucrătoare (+7,1%), informează miercuri Institutul Naţional de Statistică (INS).

În perioada analizată, industria extractivă a scăzut cu 25,2%.

Pe marile grupe industriale, creşteri ale cifrei de afaceri s-au înregistrat în industria bunurilor de capital (+10,6%), industria energetică (+4,8%), industria bunurilor de uz curent (+4%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+2,9%) şi industria bunurilor intermediare (+1,6%).

În luna februarie 2024, cifra de afaceri din industrie s-a majorat în termeni nominali cu 11,7%, comparativ cu luna precedentă, datorită creşterii consemnate în industria prelucrătoare (+12,1%) şi în industria extractivă (+1%).

Pe marile grupe industriale au fost înregistrate creşteri în: industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+18,1%), industria bunurilor intermediare (+17,0%), industria bunurilor de capital (+11%), industria bunurilor de uz curent (+5,9%) şi industria energetică (+5,6%).

Comparativ cu februarie 2023, cifra de afaceri din industrie a crescut în februarie 2024, pe ansamblu, cu 8,2%, datorită creşterii înregistrate în industria prelucrătoare (+9,4%). Industria extractivă a scăzut cu 17,6%.

Datele INS arată că pe marile grupe industriale creşteri au înregistrat: industria energetică (+13,5%), industria bunurilor de capital (+11,3%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+6,9%), industria bunurilor intermediare (+5,5%) şi industria bunurilor de uz curent (+5,3%).

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai recente știri

To Top