Tehnologie
Inteligența Artificială a ajuns și în spitale. Bolile pe care românii le pot trata cu AI
Medicover, unul dintre cei mai mari furnizori de servicii medicale private din România, anunță dotarea noului spital din București cu o tehnologie avansată pentru cardiologie intervențională. Angiograful furnizat de GE HealthCare va permite realizarea unor proceduri minim-invazive pentru diagnosticarea și tratarea celor mai complexe afecțiuni cardiovasculare, centrale și periferice, crescând performanța medicală și reducând perioada de recuperare post-operatorie.
Investiția realizată de Medicover facilitează accesul pacienților la tratamentul unor afecțiuni cu consecințe semnificative asupra calității vieții și speranței de viață. În România, peste 7,4 milioane de persoane suferă de hipertensiune arterială, principalul factor de risc pentru afecțiunile cardiovasculare care reprezintă principala cauză de deces și dizabilitate la noi în țară.
„Afecțiunile cardiovasculare au un impact semnificativ asupra sănătății publice, având în vedere incidența lor tot mai ridicată, dar și costurile ridicate asociate pe care le produc în economie, estimate la peste 200 miliarde de euro pe an la nivel european. Noul angiograf ne va consolida capacitatea de a oferi pacienților noștri acces la tratamente avansate și de a adresa o nevoie presantă la nivel de societate”, a declarat dr. Florinela Cîrstina, director general Medicover România.
„Suntem onorați să colaborăm cu partenerul nostru Medicover și să furnizăm sistemul GE HealthCare Innova IGS 5, care răspunde provocărilor din cardiologia intervențională de mâine, un instrument esențial în managementul afecțiunilor coronariene. Datorită soluțiilor software de imagistică cu inteligență artificială, sistemul Innova IGS 5 poate extinde versatilitatea clinică și oferă suport medicului specialist în planificarea, ghidarea și evaluarea cu succes a unor proceduri din ce în ce mai sofisticate, cu precizie ridicată și doză redusă. Pentru persoanele care suferă un episod cardiac sever, fiecare secundă contează. Cu cât pacienții pot avea acces mai rapid la intervenții cu tehnologii de ultimă generație, cu atât sunt mai mari șansele de supraviețuire și de recuperare. Sistemul Innova IGS 5 oferă clinicienilor posibilitatea de a evalua cordul și de a vedea imagini detaliate, în timp real, ale anatomiei cardiace în timpul procedurilor care necesită o precizie extraordinară”, a declarat Mihaela Adochiei, Country Manager GE HealthCare pentru România și Republica Moldova.
Sistemele de angiografie sunt utilizate pentru a efectua examinări ale vaselor de sânge și pentru a efectua proceduri de cateterizare, în cadrul cărora un dispozitiv terapeutic este introdus pentru a dilata vasele de sânge.
Angiograful Innova IGS 5 este o alternativă la tratamentul chirurgical clasic pe cord deschis și este primul instrument de imagistică intervențională dezvoltat cu ajutorul inteligenței artificiale, care permite preluarea automată și procesarea inteligentă a imaginilor în timp real. Aparatul încorporează sisteme avansate pentru siguranța pacienților în timpul procedurii precum monitorizarea parametrilor vitali și a dozelor de radiație, dar și aplicații complexe de imagistică bazate pe reconstrucție 3D și evaluare funcțională a stenozelor arteriale. Tehnologia vine în sprijinul pacienților pentru tratarea celor mai complexe proceduri endovasculare, coronariene, cardiace, periferice și cerebro-vasculare.
Noul spital Medicover amplasat pe Șoseaua Fabricii de Glucoză nr. 11 din București va dispune și de un bloc operator digital, un centru de imagistică High Tech, un ambulatoriu integrat și peste 150 de paturi. În prezent, lucrările pentru finalizarea proiectului sunt în derulare, cu o dată estimată de deschidere în luna iunie.
Investiția pentru noul spital Medicover se ridică la peste 20 milioane de euro și implică transformarea și modernizarea unei clădiri de birouri cu o suprafață de 15.000 metri pătrați.