Asigurări

Ionescu, ASF: Am văzut că unele societăţi de asigurări au avut anumite scăpări. Au luat cotă de piaţă şi nu au avut personal

Posted on

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a descoperit, în controalele efectuate la unele societăţi de asigurări, anumite scăpări nu pentru că a existat această intenţie, ci pentru că au luat cotă de piaţă şi nu au avut personal suficient, a afirmat, joi, Valentin Ionescu, şeful Direcţiei Generale Asigurări din cadrul ASF.

„Din păcate, în controalele pe care le-am făcut, am văzut că unele societăţi de asigurări au avut anumite scăpări nu pentru că au fost rău intenţionate sau că au vrut să greşească. Pur şi simplu au luat cotă de piaţă şi nu au avut oameni, au uitat să facă angajări, lucru pe care îl înţelegem şi încercăm să nu fim foarte aspri cu această situaţie, pentru că suntem toţi în situaţia asta. Tocmai de aceea cred că este foarte important să contribuim la dezvoltarea pieţei de asigurări, să facem un sector din ce în ce mai atractiv ca să fie şi solicitat de cei care termină diverse universităţi sau cei care vor să schimbe jobul”, a spus Ionescu, la conferinţa „Asigurăm viitorul pe piaţa muncii”.

În altă ordine de idei, el a precizat că există o problemă pe piaţa asigurărilor în ceea ce priveşte asigurarea locuinţelor care au montate pe acoperişuri panouri fotovoltaice.

„Am o situaţie, un broker foarte cunoscut în piaţă, care se chinuie să găsească pentru clienţii lui asigurare pentru locuinţă pentru case care au panouri fotovoltaice şi asigurătorii dumneavoastră, aici prezenţi, le fac viaţa foarte grea. Cereţi lucruri imposibil de dat. Cum poate să crească gradul de cuprindere în asigurări de case care au panouri fotovoltaice deasupra, şi sunt foarte multe în România, când dumneavoastră, asigurătorii, practic faceţi imposibil acest lucru? Este un exemplu”, a susţinut acesta.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai citite știri

Exit mobile version