Actualitate

Isărescu a făcut anunțul despre reducerea dobânzilor: Am discutat un calendar potenţial

Posted on

Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a discutat un calendar potenţial de reducere a ratei dobânzii de politică monetară, dar este nevoie de două luni care să confirme că inflaţia vine categoric în jos, după creşterea din ianuarie, a afirmat, joi, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, la conferinţa de prezentare a Raportului asupra inflaţiei.

„Mai fac un comentariu aici, pentru că înţeleg că preocupă opinia publică. Cu două prognoze de inflaţie aproape similare, din punctul nostru de vedere, deci clar în jos, şi cu obiectivul de a ne atinge ţinta (de inflaţie – n. r.) bineînţeles că am discutat şi o traiectorie sau, să nu zic prognoză, un calendar potenţial de reducere a ratei dobânzii de politică monetară. Dar, atenţie, avem acest comportament în sus din luna ianuarie. Ne trebuie cel puţin două luni care să confirme că inflaţia vine categoric în jos. Şi să nu uităm că am adoptat această politică de a lăsa lichiditatea să fie absorbită zilnic la rata de depozit la 6%, nu la 7%. Deci, practic, pentru mai mult de un an, de acolo începem să calculăm. Şi dobânzile în piaţă, IRCC-ul de mai multă vreme, dar acum şi ROBOR-ul, se situează la în jur de 6%”, a spus Mugur Isărescu.

Rata anuală a inflaţiei a urcat în luna ianuarie 2024 la 7,41%, de la 6,61% în decembrie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 5,64%, cele nealimentare cu 7,36%, iar serviciile cu 10,91%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate miercuri.

Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în scădere, la 4,7%, prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an, de la 4,8% în noiembrie, şi anticipează că aceasta va ajunge la 3,5% la sfârşitul lui 2025, potrivit datelor prezentate joi de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai citite știri

Exit mobile version