Economistul-şef al JPMorgan a declarat vineri că banca nu mai prognozează o recesiune în SUA în acest an şi şi-a mărit estimarea de creştere economică, în condiţiile în care economia se extinde într-un ”ritm sănătos”, transmite Reuters.
Banca şi-a îmbunătăţit estimarea de creştere anuală reală a PIB-ului american pentru trimestrul curent la 2,5%, de la 0,5%, a scris Michael Feroli într-o notă de cercetare publicată vineri.
”Având în vedere această creştere, ne îndoim că economia va pierde rapid suficient impuls pentru a aluneca într-o contracţie uşoară încă din trimestrul următor, aşa cum am anticipat anterior”, a scris economistul.
Şi în timp ce riscurile de recesiune sunt încă ridicate pentru anul viitor, Feroli a spus că se aşteaptă la o creştere modestă, sub normal.
La începutul acestei săptămâni, analiştii Bank of America au declarat că nu mai prognozează o recesiune în 2024 pentru SUA şi şi-au îmbunătăţit perspectivele de creştere a economiei americane pentru 2023.
Feroli a subliniat aspecte precum soluţionarea relativ rapidă a negocierilor privind plafonul datoriei şi garanţia implicită a autorităţilor de reglementare pentru deponenţii băncilor, în timpul crizei băncilor regionale de la începutul acestui an.
Feroli a spus că acest lucru ”a redus considerabil şansele unui alt tip de risc de criză financiară.
Economistul a citat, de asemenea, o creştere a ofertei de forţă de muncă şi indicii de îmbunătăţire a performanţei pe partea ofertei în datele de productivitate din trimestrul al doilea, în timp ce pieţele de acţiuni aşteaptă ”câştiguri suplimentare de productivitate în urma utilizării mai mari a inteligenţei artificiale”.
Totuşi, deşi o recesiune nu mai este scenariul de bază al JPMorgan, aceasta s-ar putea concretiza dacă Fed nu va înceta să majoreze ratele, a avertizat Feroli.