Actualitate

Klaus Iohannis a promulgat Legea pensiilor

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretul pentru promulgarea Legii privind sistemul public de pensii.

Conform legii, de la 1 ianuarie 2024 se majorează cu 13,8% punctul de pensie, de la 1.785 de lei la 2.032 de lei, iar de la 1 septembrie 2024 pensiile se majorează în urma recalculării după noua formulă.

Dreptul la pensie se obţine după minim 15 ani de contribuţii, fără a fi luate în calcul perioadele necontributive asimilate (studii universitare, stagiul militar, concediul medical, şomajul, deportarea, prizonieratul sau detenţia politică). Totodată, urmează să se egalizeze treptat, până în 2035, vârsta de pensionare pentru femei şi bărbaţi la 65 de ani, se arată în lege.

Legea mai stipulează că beneficiază de încadrarea în locurile de muncă în condiţii speciale şi activităţile din unităţile de producţie a energiei electrice în termocentralele pe bază de cărbune, incluzând şi unităţile de extracţie a cărbunelui, pentru personalul implicat direct şi nemijlocit în utilizarea procedeelor şi utilajelor specifice producţiei energiei electrice şi extracţiei cărbunelui.

Legea mai precizează că pensionarii români din diaspora au obligaţia de a semna un certificat de viaţă.

„Beneficiarul nerezident are obligaţia de a semna certificatul de viaţă în faţa unei autorităţi legale de pe teritoriul statului de domiciliu sau de şedere permanentă, după caz, respectiva autoritate certificând acest fapt”, se mai arată în lege.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai recente știri

To Top