Legile ample care vizează debirocratizarea administrației publice au intrat în vigoare. Astfel, instituțiile publice nu mai pot cere dosare cu șină sau alte obiecte de papetărie și birotică cetățenilor, nu mai pot solicita documente emise de alte instituții și sunt obligate să facă gratuit fotocopii. De asemenea, copia legalizată a fost eliminată. Proiectul care a intra în vigoare în urmă cu câteva zile, a fost inițiat și susținut de PNL. Legea 9/2023 a fost promulgată pe 4 ianuarie de președintele Iohannis, dar pe 4 iulie s-au încheiat cele 180 de zile în care instituțiile au avut timp să se pregătească pentru aplicarea ei.
,,Legea 9/2023 are două componente fundamentale: interzicerea copiilor și eliminarea dosarului cu șină, ambele cu scopul comun de a simplifica administrația României. Cetățenii implicați sunt esențiali pentru implementarea cu succes a legii. În acest sens, am creat platforma www.romaniafaradosar.ro. Aici, cetățenii se pot informa despre prevederile legii și, în plus, au posibilitatea de a sesiza instituția prefectului cu privire la orice situație în care le sunt cerute dosare cu șină, diverse obiecte de papetărie sau copii după documente. Încurajăm cetățenii să fie ambasadori pentru această lege și să îi informeze și pe alții despre beneficiile proiectului.”, George Tuță, deputat PNL și inițiator al legii.
Printre altele, noua lege care își propune să debirocratizeze și să digitalizeze administrația publică, mai prevede și că orice copie după CI poate fi trimisă în
format electronic, iar modelele tipizate de formulare vor putea fi regăsite pe site-urile instituțiilor, pentru a fi
descărcate. De asemenea, pe lângă plata cash, instituțiile publice trebuie să ofere și posibilitatea de plată cu cardul.
Românii au la dispoziție site-ul www.romaniafaradosar.ro, unde pot citi în detaliu prevederile din lege și unde pot semnala situații în care le este cerut un dosar sau copii după documente.