Energie

Marcel Ciolacu a vorbit despre proiectul Neptun Deep şi Schengen cu o delegaţie OMV Petrom

Foto: gov.ro

Premierul Marcel Ciolacu a avut o întrevedere cu o delegaţie a companiei OMV Petrom. Participanţii au discutat despre proiectul Neptun Deep, dar şi despre poziţia premierului austriac, Karl Nehammer, privitoare la spaţiul Schengen.

Prim-ministrul României a avut luni o întrevedere cu o delegaţie a OMV Petrom condusă de Alfred Stern, CEO al grupului OMV, în cadrul căreia s-a discutat despre „perspectivele proiectului de exploatare a gazelor din Marea Neagră, Neptun Deep”.

Premierul Marcel Ciolacu a arătat că „statul român susţine cu toată determinarea acest proiect strategic în care OMV Petrom este asociată cu compania de stat Romgaz, proiect care va aduce ţării noastre independenţa energetică”.

„Este cel mai important proiect energetic, o investiţie de circa 4 miliarde de euro, care ne va pune în situaţia de a deveni un actor energetic la nivel european, exploatând rezerve estimate la minimum 100 de miliarde de metri cubi de gaze, cât tot consumul României pe aproape 10 ani”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu.

Şeful Executivului şi-a manifestat speranţa că „atitudinea premierului austriac, Karl Nehammer, de a continua să se opună complet nejustificat aderării României la Schengen, nu va afecta imaginea OMV Petrom în România, susţinând că o asemenea situaţie ar fi de nedorit pentru ambele părţi”.

„Vom continua să sprijinim proiectul Neptun Deep şi să mergem înainte pe baza actualei forme a legii offshore, aşa cum România va continua să-şi susţină argumentele privind aderarea la spaţiul Schengen inclusiv în instanţele europene, dacă Austria nu îşi schimbă poziţia”, a precizat premierul Ciolacu.

La discuţii, au mai participat preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, vicepremierul Marian Neacşu şi preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, Alexandru Petrescu.

Cele mai recente știri

To Top