Premierul Marcel Ciolacu se întâlneşte vineri cu reprezentanţii transportatorilor şi fermierilor, a anunţat Biroul de presă al Executivului.
Întâlnirea are loc de la ora 15,00, la Palatul Victoria.
Conform sursei citate, întâlnirea de vineri continuă dialogul început cu o zi în urmă de reprezentanţi ai Cancelariei prim-ministrului şi cei ai transportatorilor, în care au fost analizate problemele semnalate în domeniul transporturilor şi soluţiile aplicabile.
Transportatorii continuă vineri protestele și se regrupează la Afumaţi
Transportatorii continuă protestele demarate miercuri, iar în acest moment se regrupează la intrarea în Capitală, la Afumaţi, a declarat vineri, pentru AGERPRES, Alex Perţea, reprezentantul transportatorilor care participă la protest.
„Suntem la intrare în Capitală. Suntem în curs de regrupare pentru a ne continua protestul. Ca şi locaţie nu suntem foarte hotărâţi care este direcţia din acest punct. Momentan suntem în regrupare. Suntem în zona Afumaţi, chiar la intrare, pe centură”, a spus Alex Perţea.
Întrebat dacă protestatarii se îndreaptă spre Guvern, el a menţionat că transportatorii nu s-au hotărât în această direcţie şi că „există o posibilitate, nu au nimic organizat în acest sens”.
El a mai spus că în acest moment la protest participă 70-80 de persoane, 30-40 de tractoare şi aproximativ 50 de camioane.
Potrivit unor surse guvernamentale, reprezentanţii transportatorilor, respectiv ai fermierilor, ar fi aşteptaţi vineri, la ora 15:00, la discuţii cu premierul Marcel Ciolacu, la Palatul Victoria.
Transportatorii au declanşat miercuri proteste spontane, fiind nemulţumiţi de evoluţia preţului la RCA. De asemenea, reprezentanţii unor organizaţii agricole reprezentantive au anunţat că nu au nicio o legătură cu protestul spontan anunţat în mediul online de fermieri din mai multe zone ale ţării, însă au confirmat participarea unor fermieri din organizaţiile lor.