Transporturi

Metrorex: Secţiunea Nord a Magistralei 6 de metrou 1 Mai – Aeroportul Otopeni a primit autorizaţie de construire

Posted on

Foto: iStock

Metrorex S.A. a obţinut Autorizaţia de Construire pentru Lotul 1.2 al Magistralei 6 de metrou, marcând un pas semnificativ în avansarea Proiectului „Magistrala 6. 1 Mai – Aeroportul Internaţional Henri Coandă – Otopeni”, informează compania printr-un comunicat transmis vineri AGERPRES.

Acest segment, denumit Secţiunea Nord, va lega Bucureştiul de principala poartă aeriană, Aeroportul Internaţional Henri Coandă – Otopeni, asigurând astfel o conexiune vitală în cadrul reţelei de transport european (TEN-T), subliniază sursa citată.

Lucrarea este realizată de Asocierea Gulermak Agir Sanayi Insaat Ve Taahhut A.S.-Somet SA, în baza contractului de proiectare şi execuţie lucrări de structură de rezistenţă semnat cu Metrorex S.A. pentru acest lot, care include un traseu de 7,6 km între Staţiile Tokyo şi Aeroport Otopeni.

La acest moment, Asocierea Gulermak Agir Sanayi Insaat Ve Taahhut A.S.-Somet SA elaborează Proiectul Tehnic de Execuţie necesar pentru emiterea ordinului de începere a execuţiei lucrărilor.

Segmentul de nord, Lotul 1.2, se întinde pe o distanţă de 7,6 kilometri incluzând staţiile Washington, Paris, Bruxelles, Otopeni, Ion I.C. Brătianu şi Aeroport Otopeni. Acest traseu va include, de asemenea, şase segmente de interstaţii: Tokyo – Washington, Washington – Paris, Paris – Bruxelles, Bruxelles – Otopeni, Otopeni – Ion I.C. Brătianu, şi Ion I.C. Brătianu – Aeroport Otopeni.

Magistrala 6. 1 Mai – Otopeni, Legătura reţelei de metrou cu Aeroportul Internaţional Henri Coandă – Otopeni este una de utilitate publică, de interes naţional, proiectarea şi execuţia secţiunii Nord fiind finanţată de la bugetul de stat şi fonduri externe rambursabile – credit extern JICA (Japan International Cooperation Agency).

Cele mai citite știri

Exit mobile version