Actualitate

Ministerul Economiei pregăteşte o nouă schemă de ajutor de stat pentru marea industrie: Peste 1 miliard de euro

Posted on

Guvernul a adoptat în ședința de astăzi, 1 iunie 2023, Memorandumul prin care mandatează Ministerul Economiei, în calitate de autoritate publică națională cu atribuții în domeniul politicilor industriale, să identifice oportunitățile de finanțare printr-un mecanism de schemă de ajutor de stat pentru industria energointensivă, în acord cu prevederile Cadrului Temporar de Criză și Tranziție.

„Vom lansa o nouă schemă de ajutor de stat pentru repornirea motoarelor industriei din România. Sprijinul de la stat va viza acoperirea costurilor suplimentare generate de creșterile prețurilor la energie și gaz și transformarea în producție industrială verde prin electrificare și/sau utilizarea hidrogenului produs din surse regenerabile de energie și a hidrogenului electrolitic. Este o măsură necesară solicitată de marii consumatori afectați de crizele suprapuse din ultimii ani, crize care au dezechilibrat enorm piața industrială. Tocmai de aceea, în perioada imediat următoare, vom continua organizarea de întâlniri şi dezbateri cu reprezentanții sectoarelor industriale energointensive pentru ca măsurile pe care le vom întreprinde să fie în concordanță cu nevoile reale ale acestor mari companii. Am mizat întotdeauna pe transparență şi colaborare cu toți stakeholderii din piață pentru ca măsurile pe care le vom lua să fie eficiente şi sustenabile”, a declarat Florin Spătaru, ministrul Economiei.

Noua schemă de ajutor de stat urmărește sprijinirea industriei energointensive, în contextul în care situația geopolitică actuală a condus la scăderea cererii, implicit întreruperea contractelor și a proiectelor existente, perturbarea lanțurilor de aprovizionare. După doi ani grei de pandemie, industria a mai suportat un șoc negativ o dată cu creșterea fără precedent a prețurilor la energie electrică și gaze înregistrate din cauza agresiunii Rusiei contra Ucrainei.

În acest context, UE oferă statelor membre posibilitatea de a acorda ajutoare suplimentare pentru investițiile directe în anumite sectoare strategice afectate.

Tipurile de ajutoare pentru industria energo-intensivă sunt:

Ajutoare pentru costuri suplimentare generate de creșterile substanțiale ale prețurilor la gazele naturale și energia electrică.

Ajutoarele se pot acorda sub formă de granturi directe, avantaje fiscale și de plată ori sub alte forme, cum ar fi, de exemplu, avansuri rambursabile, garanții, împrumuturi și titluri de capital, cu condiția ca valoarea nominală totală a acestor măsuri să nu depășească plafoanele aplicabile în ceea ce privește intensitatea și plafoanele ajutoarelor.

Ajutoare pentru decarbonizarea proceselor de producție industrială prin electrificare și/sau utilizarea hidrogenului produs din surse regenerabile de energie și a hidrogenului electrolitic care îndeplinesc anumite condiții, precum și pentru măsuri de eficiență energetică

Sunt vizate ajutoarele pentru investiții care conduc la o reducere substanțială a emisiilor de gaze cu efect de seră generate de activitățile industriale. Ajutoarele se acordă până la 31 decembrie 2025 și sunt supuse condiției ca instalația sau echipamentele care urmează să fie finanțate prin investiție să fie finalizate și puse în funcțiune în termen de 36 de luni de la data acordării ajutoarelor.

Au fost evidențiate trei categorii de întreprinderi care se regăsesc în sectoarele industriale beneficiare ale măsurilor de sprijin:

întreprinderi care au fost închise ca urmare a impactului creșterii prețului la energia electrică și la gazul natural, precum industria chimică, fabricarea aluminei;

întreprinderi care încă funcționează însă au înregistrat pierderi masive și reducerea marjei EBITDA în proporții semnificative, precum industria sticlei si a cimentului;

întreprinderi al căror proces tehnologic a permis închiderea parțială de capacități de producție de materii prime și produse intermediare.

Detaliile tehnice privind condițiile de accesare, tipurile de cheltuieli și cuantumurile ajutoarelor de stat vor fi stabilite ulterior prin schema de ajutor de stat ce va parcurge etapele de elaborare și aprobare conform cadrului legislativ în materie de ajutor de stat.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai citite știri

Exit mobile version