Actualitate

Ministerul Familiei: Programele StudentInvest şi FamilyStart vor beneficia de susţinere bugetară şi în anul 2024

bani
Foto: iStock

Ministerul Familiei anunţă, sâmbătă, că programele StudentInvest şi FamilyStart au succes şi vor beneficia de susţinere bugetară şi în anul 2024. Instituţia solicită băncilor înscrise în program să respecte termenii contractuali stabiliţi de comun acord.

”Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse apreciază interesul crescut pe care programele guvernamentale de finanţare StudentInvest şi FamilyStart le-au generat în rândul potenţialilor beneficiari, studenţi cu vârsta între 18 şi 40 ani, respectiv familii cu vâsta între 18 şi 45 de ani, aspect care confirmă că activităţile specifice cuprinse în pachetul guvernamental «Sprijin pentru România» sunt necesare şi oportune”, a transmis, sâmbătă, Ministerul Familiei, într-un comunicat de presă.

Potrivit documentului citat, cele două programe de creditare se derulează în acest moment prin intermediul băncilor partenere înscrise: Banca Centrală Cooperatistă CREDITCOOP împreună cu 26 de bănci cooperatiste din reţea, CEC Bank, Exim Banca Românească, Libra Internet Bank şi Techventures Bank.

Aceste bănci au demarat implementarea programelor StudentInvest şi FamilyStart în luna noiembrie, după stabilirea normelor proprii de creditare, în baza legislaţiei specifice în vigoare.

”În acest context, luând la cunoştinţă de existenţa unui număr mare de solicitări la nivelul băncilor înscrise, a capacităţii limitate de procesare atât din punctul de vedere al resurselor umane, cât şi a timpului scurt rămas până la finalul anului calendaristic, Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse îi anunţă pe cei interesaţi că programele StudentInvest şi FamilyStart vor beneficia de susţinere bugetară şi în anul 2024. De asemenea, Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse solicită băncilor înscrise în cele două programe să respecte termenii contractuali stabiliţi de comun acord”, a mai transmis instituţia.

Aceasta precizează că, potrivit prevederilor legale în vigoare, ”creditul se acordă pentru o perioadă de maximum 10 ani, inclusiv perioada de graţie”.

”Mai mult, Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse solicită băncilor înscrise în cele două programe să pună în aplicare planuri de acţiuni proprii cu scopul maximizării utilizării plafoanelor de garantare solicitate şi alocate conform normelor în vigoare, precum şi prin estimarea corespunzătoare a volumelor de solicitări pe care au capacitatea de a le procesa în perioada care urmează până la finalul anului, în colaborare cu Fondul Român de Contragarantare SA care administrează aceste plafoane”, a mai transmis instituţia.

Cele mai recente știri

To Top