Actualitate

Ministerul Muncii: Posibilitatea cumpărării vechimii în muncă, prelungită până la sfârşitul anului 2024

Posted on

Posibilitatea cumpărării vechimii în muncă necesară pensionării pentru limită de vârstă a fost prelungită până la sfârşitul anului 2024, informează Ministerul Muncii într-un comunicat de presă.

În acest sens, Guvernul a adoptat o Ordonanţă de Urgenţă privind reglementarea unor măsuri din domeniul pensiilor publice, document care prevede, printre altele, prelungirea perioadei în care se acordă posibilitatea cumpărării vechimii în muncă necesare pensionării pentru limită de vârstă, până la data de 31 decembrie 2024.

Astfel, persoanele interesate pot cumpăra vechime pentru o perioadă de cel mult 6 ani anterioară datei încheierii contractului de asigurare socială. Plata contribuţiei se poate face într-o singură tranşă sau în tranşe lunare, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2024.

„Pot cumpăra vechime în muncă cetăţenii români din ţară sau din străinătate care nu sunt pensionari şi care nu au fost asiguraţi în sistemul public de pensii. Această formă de asigurare se adresează tuturor persoanelor care doresc să-şi completeze stagiul de cotizare în vederea acordării pensiei pentru limită de vârstă, respectând vârsta standard de pensionare de 65 ani la bărbaţi şi 63 ani la femei”, se precizează în comunicat.

Conform sursei citate, venitul pentru care se achită contribuţia de asigurări sociale trebuie să fie cel puţin egal cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în vigoare la data încheierii contractului de asigurare.

Totodată, Legea nr. 263/2010 a fost completată cu un nou articol, care prevede că adeverinţele eliberate de angajatori sau de către deţinătorii legali de arhive, precum şi documentele necesare stabilirii şi/sau recalculării drepturilor de pensie emise potrivit dispoziţiilor legale în vigoare se certifică prin ştampilă şi semnătură olografă a conducătorului entităţii sau a persoanei delegate în acest sens.

Ordonanţa de urgenţă adoptată de Executiv prevede şi prelungirea termenului de valabilitate al avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, al căror termen de valabilitate este 1 septembrie 2023.

Astfel, locurile de muncă încadrate în condiţii deosebite de muncă, în baza avizelor a căror valabilitate a fost prelungită până la data de 01.09.2023 se consideră locuri în condiţii deosebite, până la normalizarea de către angajator a condiţiilor de muncă.

Locurile de muncă încadrate în condiţii speciale, în baza avizelor obţinute ca urmare a parcurgerii procedurii de reevaluare stabilită prin Hotărârea Guvernului, se menţin în aceleaşi condiţii.

„De asemenea, având în vedere că un angajat al casei teritoriale de pensii deserveşte aproximativ 1.800 de pensionari, ceea ce în condiţiile actuale este peste limita de lucru şi generează întârzieri în soluţionarea dosarelor de pensii şi nemulţumiri în rândul beneficiarilor, ţinând cont şi de angajamentele asumate în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, a fost prelungit termenul de încadrare în categoria funcţiilor contractuale, până la data de 31 august 2024, pentru cele 1.000 de posturi prin care s-a asigurat evaluarea dosarelor de pensii în vederea recalculării”, se menţionează în document.

Prelungirea acestui termen a fost necesară pentru acordarea de sprijin şi în etapa următoare, care constă preluarea informaţiilor din arhiva electronică a carnetelor de muncă şi corelarea acestora cu datele aferente carnetelor de muncă procesate, interconectarea acestora cu baza de date deja existentă, precum şi pentru recalcularea efectivă a pensiilor aflate în plată.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai citite știri

Exit mobile version