Actualitate

Ministrul Dezvoltării: Reforma administrativă nu începe cu comasări, ci cu noi structuri și angajările aferente

Foto: Facebook/Adrian Vestea

Adrian Veștea, ministrul Dezvoltării, a vorbit miercuri seara, la Digi24, despre reforma administrativă. El spune că România nu-și permite 3.000 de comune, iar din această cauză este necesară o reformă a administrației publice, organizată în prezent după o lege din 1968. Însă reforma nu va începe cu desființarea, comasarea UAT-urilor și economii la buget, ci cu înființarea unei suprastructuri – Consorțiile administrative, chiar de luna următoare, potrivit ministrului. Acestea „vor avea contribuție și vor avea buget propriu, iar din cadrul acestor bugete vor putea să-și angajeze personal de specialitate”, a precizat Veștea.

„România nu-și poate permite 3.000 de comune. Cred că România trebuie să ia decizia de a face o reformă a administrației publice. Știm cu toții că ultima lege administrativ-teritorială a fost făcută în 1968, au trecut extrem de mulți ani. Nu numai că avem România din 1968, dar am putea spune că în urma referendumurilor, am avut situații care s-au pliat pe Constituția României, iar în urma unui referendum, anumite localități au putut să se desprindă de alte localități, și astfel, avem în ultimii 25 de ani, 200 de localități noi, 200 de localități care au autonomie proprie, au ordonator de credite, și care astăzi nu poți să evaluezi exact cât de bine au făcut. Asta înseamnă 200 de noi aparate ale administrației publice”, a declarat ministrul Dezvoltării.

 

Cele mai recente știri

To Top