Energie

Ministrul Energiei: Gazoductul Tuzla – Podișor va fi recepționat oficial în următoarele 60 de zile

Gazoductul Tuzla – Podișor, magistrala de peste 300 km care va prelua gazele din Marea Neagră, este gata în proporție de peste 99% și va fi recepționat oficial în următoarele 60 de zile, a anunțat vineri ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

‘România se impune ca nod strategic al noii hărți energetice regionale: investim masiv în infrastructura care ne asigură securitatea și siguranța energetică, punem în funcțiune proiecte-cheie ce leagă zona Mării Negre de piețele occidentale și suntem implicați în toate inițiativele regionale mari, de la Coridorul Sudic până la BRUA. Gazoductul Tuzla – Podișor, magistrala de peste 300 km care va prelua gazele din Marea Neagră, este gata în proporție de peste 99% și va fi recepționat oficial în următoarele 60 de zile. Investiția de peste 500 de milioane de euro va fi terminată înainte de termen și respectă cele mai înalte standarde tehnice și de mediu’, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.

Potrivit acestuia, finalizarea gazoductului va însemna acces la gaze pentru circa 185.000 de români și 523 de instituții publice din localitățile traversate de conductă.

‘Am apărat acest proiect împotriva tuturor piedicilor: recent, Curtea de Apel Cluj a respins definitiv cererea Bankwatch de suspendare a lucrărilor, confirmând legalitatea și necesitatea acestui proiect. Securitatea energetică a României nu este negociabilă’, a mai precizat Burduja.

Proiectul oferă posibilitatea ca, în următorii doi ani, conducta să transporte gaze LNG din Turcia, Azerbaidjan și Grecia către Europa, consolidând securitatea energetică europeană. De asemenea, asigură infrastructura necesară preluării gazelor extrase prin proiectul Neptun Deep, care va transforma România în cel mai mare producător de gaze al Uniunii Europene, susține ministrul de resort.

Cele mai recente știri

To Top