Actualitate

Ministrul Mediului: Reciclăm deşeurile altora pentru că nu suntem în stare să le reciclăm pe ale noastre

Posted on

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a anunţat că în România procentul de colectare selectivă a deşeurilor este de 12 – 14% şi a precizat că s-au investit foarte mulţi bani în infrastructura de sortare, iar de multe ori aceasta este nefolosită. El a menţionat că România reciclează deşeuri din alte ţări pentru că nu este în stare să îşi recicleze deleurile proprii.

Mircea Fechet a fost întrebat marţi, într-o conferinţă de presă, cât colectează selectiv România şi ce capacitate are să colecteze selectiv şi să recicleze.

“Din păcate, şi nu mă sperie cifra cât mă sperie tendinţa care nu evoluează cum ne aşteptăm, astăzi discutăm despre 12-13 poate 14% deşeuri colectate selectiv, în funcţie de cum numărăm. Cam aceasta este cifra ruşinoasă despre care discutăm pentru că deja s-au investit foarte mulţi bani în infrastructură de sortare, care de multe ori zace nefolosită, s-au investit foarte mulţi bani în infrastructură de tratare deşeuri biodegradabile, spre exemplu, acele unităţi de compostare care de multe ori zac nefolosite. Noi nu avem o problemă de capacitate, avem şi gunoiere, avem şi infrastructura de tratare, avem şi instalaţii de reciclare. Când merg la un mare reciclator român şi îmi arată baloţi cu PET-uri aduşi din Australia sau din alte ţări de la o distanţă similară când eu ştiu că în gropile de gunoi din România găsim foarte mult PET care ar putea fi o resursă, nu pot decât să mă îngrijorez”, a afirmat ministrul Mediului.

El a precizat că România reciclează deşeuri din alte ţări pentru că nu este în stare să le recicleze pe ale sale.

“Reciclăm deşeurile altora pentru că deocamdată nu suntem în stare să le reciclăm pe ale noastre, în sensul în care deşi avem contracte de salubritate care respectă legea de cele mai multe ori, deşi avem instalaţii de sortare şi de tratare, multe dintre materialele reciclabile, în loc să ajungă în fabrici, ajung în gropile de gunoi din două motive: fie cetăţenii le colectează în amestesc şi este foarte greu să recuperezi un PET de calitate dintr-o pubelă de gunoi, acesta fiind contaminat cu deşeu biodegradabil, pentru că trebuie să ştiţi că de cele mai multe ori sortarea se face manual şi există situaţii unde deşi cetăţeanul îşi face treaba mai departe pe tot acest lanţ de la cetăţean şi până la instalaţia de reciclare ceva se frânge, ceva se pierde. Că e din vina salubristului, că e din vina primarului, că e din vina instalaţiei de sortare, cumva deşeurile ajung să se contamineze reciproc şi în loc să ajungă în fabrici de reciclare să producă locuri de muncă, să pună presiune mai mică pe resursele naturale, ajung în cel mai bun caz în gropile de gunoi”, a explicat ministrul Mediului.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai citite știri

Exit mobile version