Actualitate

Ministrul Muncii: Cei vinovaţi de situaţiile apărute în unele centre de servicii sociale sunt cercetaţi disciplinar

Toţi cei vinovaţi de situaţiile apărute în unele centre de servicii sociale au intrat în procedura de cercetare disciplinară, potrivit ministrului Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura-Oprescu.

Ea a precizat, de asemenea, că a trimis Corpul de Control pentru a face verificări la Mureş.

„Am organizat astăzi o videoconferinţă cu toţi directorii Agenţiilor Judeţene de Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) din ţară. Am făcut analize punctuale privind situaţiile apărute în unele centre care furnizează servicii sociale. Toţi cei care se fac vinovaţi de aceste situaţii revoltătoare au intrat în procedură de cercetare disciplinară, iar Corpul de Control al ministrului Muncii face verificări la Mureş. Totodată, în urma procedurilor legale desfăşurate la nivelul ANPIS, a fost desemnat un director interimar al Inspecţiei Sociale în persoana doamnei Gina Popescu, şef serviciu în structura centrală. Voi fi intransigentă cu toţi cei care nu îşi fac treaba şi voi avea toleranţă zero faţă de cei care nu sunt corecţi”, a scris ministrul vineri, pe pagina sa de Facebook.

De asemenea, ea a reiterat că îşi propune întărirea rolului Inspecţiei Sociale şi realizarea unei reforme profunde a sistemului de asistenţă socială, „căci este nevoie de cele mai bune măsuri pentru beneficiari”.

„Cei care lucrează în sistem trebuie să înţeleagă că a fi inspector social nu e doar o funcţie publică, ci şi o vocaţie care înseamnă înainte de orice profesionalism, empatie, umanitate! Totodată, îi îndemn pe cetăţeni să ne sesiseze orice problemă din sistemul de asistenţă socială, pentru că scopul nostru este să facem ca sistemul să funcţioneze cât mai eficient în beneficiul românilor”, a precizat Simona Bucura-Oprescu.

Cele mai recente știri

To Top