Ministrul Muncii, Florin Manole, anunţă că continuarea acordării voucherelor de energie, el arătând că peste 710.000 de români primesc deja acest sprijin, iar măsura merge mai departe până la finalul lui 2026. Până în prezent, în aplicaţia EPIDS au fost înregistrate un număr total de 1.016.852 cereri pentru acordarea tichetului electronic de energie, dintre care 724.847 au fost declarate eligibile, potrivit ANPIS.
”Până în prezent, în aplicaţia EPIDS au fost înregistrate un număr total de 1.016.852 cereri pentru acordarea tichetului electronic de energie, dintre care 724.847 au fost declarate eligibile, în conformitate cu condiţiile de eligibilitate prevăzute de OUG nr. 35/2025. Datele evidenţiază interesul constant pentru această măsură de sprijin şi necesitatea menţinerii protecţiei acordate gospodăriilor vulnerabile”, arată Agenţia.
ANPIS subliniază că, de la debutul măsurii de sprijin şi până la ultima plată efectuată, în luna februarie 2026 pentru drepturile aferente lunii ianuarie 2026, ANPIS a realizat plăţi în valoare totală de aproximativ 197,6 milioane lei pentru un număr mediu de 714.082 beneficiari eligibili la nivel naţional.
”Sprijinul constă în acordarea unui tichet electronic de energie în valoare de 50 lei lunar, sumă care poate fi utilizată exclusiv pentru plata facturilor de energie electrică aferente locului de consum declarat”, arată instituţia.
În contextul prelungirii perioadei de aplicare a măsurii până la 31 decembrie 2026, ANPIS încurajează cetăţenii care îndeplinesc condiţiile de eligibilitate să depună cereri prin aplicaţia EPIDS, fie online, fie prin intermediul oficiilor poştale sau al primăriilor.
”Solicitanţii sunt rugaţi să acorde o atenţie deosebită completării cererii în aplicaţia EPIDS, în special în ceea ce priveşte corectitudinea datelor de identificare (nume, prenume, CNP, precum şi valabilitatea actului de identitate) şi a datelor aferente locului de consum. Introducerea eronată a acestor informaţii poate conduce la invalidarea sau neeligibilitatea cererii. Precizăm că veniturile înregistrate la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi la Casa Naţională de Pensii Publice nu se completează în cerere, acestea fiind verificate automat prin interogarea bazelor de date puse la dispoziţie de către cele două instituţii. Totodată, menţionăm că, după transmiterea cererii în aplicaţie, aceasta nu mai poate fi modificată. În situaţia identificării unor erori, este necesară anularea cererii iniţiale şi depunerea unei noi solicitări cu datele corecte”, se precizează în comunicatul ANPIS.
Pentru informaţii sau clarificări în ceea ce priveşte acordarea sprijinului pentru energie electrică, cetăţenii pot contacta call-center-ul ANPIS la numărul 021 9309 sau pot transmite solicitări la adresa de e-mail [email protected].