Lipsa forţei de muncă este un obstacol în activitatea multor angajatori, penuria de angajaţi calificaţi limitând producţia şi furnizarea de servicii în mai multe sectoare ale economiei, susţine ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu.
„M-am întâlnit astăzi cu reprezentanţii Camerei de Comerţ Americane în România (AmCham), organism care reuneşte 540 de membri, companii care numără peste 250.000 de angajaţi. Dacă în urmă cu câţiva ani problemele cele mai importante ale mediului de afaceri erau legate de fiscalitate, de această dată deficitul de forţă de muncă bine calificată este realitatea momentului. Suntem conştienţi că lipsa forţei de muncă este un obstacol în activitatea multor angajatori, penuria de angajaţi calificaţi limitând producţia şi furnizarea de servicii în mai multe sectoare ale economiei”, a scris ministrul Muncii pe Facebook.
Aceasta a subliniat că politicile de formare şi de ocupare ale Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS) trebuie să joace un rol activ de diminuare a acestui fenomen pentru a răspunde în acest fel transformărilor şi provocărilor de pe piaţa muncii.
„Vizăm realizarea de proiecte şi programe care să fie cât mai adecvate nevoilor angajatorilor şi suntem deschişi la dialog pentru a găsi împreună cele mai bune soluţii. Doresc să instituţionalizăm acest tip de dialog care să ducă la măsuri prin care angajaţii să devină cât mai competitivi, iar companiile să devină cât mai puternice şi să aducă plus valoare. Îmi doresc ca, printr-un efort comun, să facem cât mai atractivă piaţa forţei de muncă din România atât pentru cei care se află în ţară, cât şi pentru cei din afara graniţelor, să stimulăm investiţiile şi să contribuim, astfel, la dezvoltarea sustenabilă a economiei româneşti”, a mai scris Simona Bucura-Oprescu pe pagina de socializare.
La întâlnirea de vineri au fost prezenţi: Cristian Sporiş – Preşedinte AmCham România, Alex Milcev – Chair AmCham Labor Committee, Anca Grigorescu – Chair AmCham Labor Committee, Letiţia Pupăzeanu – Director Executiv AmCham România, Oana Dobriţescu – Advocacy Specialist AmCham România, Cristian Vasilcoiu – Secretar de Stat MMSS, Francisc Gal – Subsecretar de Stat MMSS, Cristian Bitea – Secretar General MMSS, Florin Cotoşman – preşedinte ANOFM, Larisa Papp – Director în cadrul Inspecţiei Muncii, şi Eduard Corjescu – Director General Direcţia Juridică MMSS.