Până la finalul anului, vom avea la minister o echipă de specialiști în domeniul tehnologiei care să creeze o arhitectură de digitalizare a statului, și pe care să îi putem plăti din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) la salarii acceptabile, a afirmat, vineri, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Radu Miruță, la o conferință de specialitate.
‘Am reușit ca până la finalul anului să avem la minister o echipă de specialiști în domeniul tehnologiei, pentru a crea o arhitectură de digitalizare a statului, pe care să-i putem plăti din PNRR la salarii acceptabile comparativ cu ceea ce există în piață. Am eliminat anumite condiții prin care trebuiau să aibă șase ani experiență pe fonduri europene. Avem, deocamdată, o echipă de 13 oameni și mai este loc până la 17’, a precizat ministrul.
Potrivit acestuia, digitalizarea instituțiilor în România s-a făcut ineficient.
‘Digitalizarea statului român s-a făcut în mod dublat. S-au făcut aplicații similare pentru mai multe entități, fără ca cineva să constate că s-a mai făcut și în altă parte. Trebuie să existe o entitate de specialiști care să gestioneze structura de digitalizare a statului și a căror decizie tehnică să treacă printr-un nivel politic, la nivel de Cancelarie a prim-ministrului, pentru că aceasta are capacitate ierarhică să impună deciziile celorlalte entități’, a explicat Miruță.
El spune că nu este adeptul unei supra-reglementări în tehnologie.
‘Prea multă reglementare începe să devină un dușman al tehnologiei. Se discută despre reglementarea imteligenței artificiale, însă nici în mediul academic nu este foarte clar care este ‘adâncimea’ inteligenței artificiale. Și atunci, dacă lucrurile nu sunt foarte clare, este greu să reglementezi ceva care nu este clar’, a mai afirmat ministrul Digitalizării.
Consiliul Concurenței a organizat, vineri, conferința ‘Evoluția concurenței din sectoare cheie sub impactul tranziției energetice și digitalizării’, prilej cu care a fost lansat Raportul privind concurența în sectoare cheie – 2025.
La eveniment au participat reprezentanți ai Președinției, ai Guvernului, ai Parlamentului, ai Comisiei Europene, ai Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), precum și ai autorităților publice, ai mediului de afaceri, ai mediului juridic și ai societății civile.