Actualitate

Nanu (Ministerul Finanţelor): Peste 30% dintre participanţii noi la Bursă au doar tranzacţii cu titluri Fidelis

Peste 30% dintre investitorii noi la Bursa de Valori Bucureşti au realizat doar tranzacţii cu titluri Fidelis, a declarat, luni, Ştefan Nanu, director general Direcţia Generală de Trezorerie şi Datorie Publică din Ministerul de Finanţe.

„Noi la Ministerul de Finanţe încercăm să întărim ce am făcut bine, să consolidăm puţin instrumentele care deja sunt apreciate de piaţă şi să mai venim şi cu ceva nou. Nu e uşor. Din punctul ăsta de vedere cele două programe pentru retail, atât Tezaur, cât şi Fidelis, bineînţeles că unul singur aduce instrumente la Bursa de Valori, dar ambele sunt foarte importante. În primul rând, am obişnuit lumea cu canalele de distribuţie. Deci lumea e foarte obişnuită să meargă prin Poştă, prin trezoreriile locale cu sume mai mici, cu sume mai mari, sunt şi pensionari, şi tineri. Oameni care sunt mai obişnuiţi cu Bursa şi cu băncile, aleg Fidelis-ul. Avem şi instrumente în lei şi instrumente în euro. Cred că e foarte bine pentru că fiecare se regăseşte undeva. Am văzut şi eu nişte cifre referitor la noii investitori la Bursa de Valori şi am văzut că peste 30% din noii participanţi, persoane fizice, practic au doar tranzacţii cu titluri Fidelis. Deci asta spune foarte clar de momentul pe care l-a creat acest program Fidelis”, a spus Ştefan Nanu, la ediţia a şasea a Forumului Pieţei de Capital, organizat de Financial Intelligence.

Oficialul MF a afirmat că în cazul titlurilor Fidelis a fost redusă denominarea cu ajutorul băncilor care intermediază emisiunile de la 5000 de lei la 500 de lei.

De asemenea, Nanu a adăugat că aceste titluri prezintă un interes crescut din partea populaţiei.

„Noi credem că pasul ăsta de emitere se va menţine pentru tot anul, pentru că vedem o obişnuinţă, vedem din telefoane, ne sună lumea când urmează noul Fidelis, când începe, ce dobânzi?”, a spus Ştefan Nanu.

Românii pot accesa, începând de luni, o nouă tranşă de titluri de stat Tezaur, cu maturităţi de 1 an şi 3 ani, cu dobânzi anuale de 6,25% şi, respectiv, 7,10%, a anunţat Ministerul de Finanţe.

Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu şi sunt în forma dematerializată. În 2023, în cele 8 ediţii ale Programului, românii au investit peste 7,56 miliarde de lei, iar numărul total al subscrierilor este unul consistent – peste 178.000.

Cele mai recente știri

To Top