Timp liber

Netflix a renumit-o pe fosta oficială la Casa Albă şi ambasadoare la ONU Susan Rice în consiliul său de administraţie

netflix
Foto: iStock

Netflix a renumit-o pe fosta oficială la Casa Albă şi ambasadoare la ONU Susan Rice în consiliul său de administraţie, potrivit unui anunţ al serviciului de streaming, transmite Reuters.

Rice a făcut parte din consiliul de administraţie al Netflix din 2018 până în 2020, înainte de a prelua un rol în administraţia preşedintelui Joe Biden, de consilier pentru politică internă.

”Susan a avut multe contribuţii valoroase când ni s-a alăturat pentru prima dată şi ştim că experienţa ei dovedită şi expertiza operaţională vor fi de nepreţuit în viitor”, au declarat Ted Sarandos şi Greg Peters, co-directorii generali ai Netflix, într-un comunicat.

Înainte de prima ei perioadă în conducerea Netflix, Rice a avut o carieră lungă la Washington, cu funcţii care au inclus rolurile de consilier pentru securitate naţională şi ambasador la Naţiunile Unite, sub preşedintele democrat Barack Obama.

Rice a spus că este încântată să se alăture consiliului de administraţie al companiei, invocând angajamentul acestuia ”de a ridica poveştile oamenilor din întreaga lume”.

”Aştept cu nerăbdare să contribui cu experienţa mea internaţională şi naţională în acest moment de provocare în industria divertismentului”, a spus Rice.

Hollywood-ul se confruntă cu greve ale scriitorilor şi actorilor, primele greve duble din ultimii 63 de ani.

Cele mai recente știri

To Top