Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a convocat sesiune extraordinară, pentru luni, 22 ianuarie, în vederea aprobării ultimelor ordonanţe adoptate de Guvern la solicitarea protestatarilor.
Potrivit programului postat pe site-ul Senatului, şedinţa Biroului Permanent al acestui for va avea loc de la ora 10.00. Aceasta va fi urmată de şedinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare şi de lucrări în comisiile permanente.
Surse politice au declarat, sâmbătă, pentru News.ro, că preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a convocat Senatul în sesiune extraordinară, luni, 22 ianuarie, pentru declanşarea procedurii legislative de aprobare a ordonanţelor de urgenţă adoptate de Guvern, în vacanţa parlamentară.
Sunt avute în vedere ordonanţele referitoare la marcajul fiscal comun pentru motorină şi kerosen şi echivalări de permise pentru circulaţia pe drumurile publice.
”După şedinţa Biroului Permanent al Senatului, proiectele vor intra în dezbaterea comisiilor de specialitate ale Senatului, prim for sesizat în aceste cazuri”, au transmis sursele citate.
Cele două ordonanţe fac parte din revendicările protestatarilor.
Guvernul a adoptat, în această săptămână, mai multe acte normative.
Astfel, a fost adoptată o OUG privind amânarea punerii în aplicare a Deciziei (UE) 2022/197 a Comisiei din 17 ianuarie 2022 de stabilire a unui marcaj fiscal comun pentru motorină şi kerosen.
”Actul normativ stabileşte o perioadă de tranziţie până la 1 iunie 2024 în care să poată fi utilizat în continuare marcatorul Solvent Yellow 124 pentru marcarea motorinei, păcurei şi produselor asimilate acesteia din punctul de vedere al nivelului accizelor. Modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal este necesară având în vedere imposibilitatea conformării, după data de 18 ianuarie 2024, la cerinţele Deciziei Comisiei Europene de stabilire a unui marcaj fiscal comun pentru motorine şi kerosen, prin înlocuirea actualei substanţe folosite pentru marcarea motorinei utilizate şi care beneficiază de scutirea plăţii accizei, respectiv Solvent Yellow 124, cu noul Euromarcator, cu denumirea comercială ACCUTRACE™ PLUS”, a transmis Guvernul.
De asemenea, pentru egalitate de tratament, aceeaşi măsură a fost instituită şi pentru păcură şi produsele energetice asimilate acesteia din punctul de vedere al accizelor.
De asemenea, Executivul a adoptat o OUG pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul transportului rutier.
”Actul normativ clarifică unele aspecte privind efectuarea inspecţiei tehnice periodice a vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în România, atestarea profesională a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere, precum şi corelarea unor dispoziţii privind încheierea şi executarea contractului de transport pentru transporturile naţionale”, a mai transmis Executivul.
Prin aceste modificări, se exceptează de la obligaţia de a efectua inspecţia tehnică periodică vehiculele lente, respectiv vehiculele a căror viteză maximă constructivă este de până la 25 km/h.
”Totodată, se stabileşte efectuarea la 6 luni a inspecţiei tehnice periodice a tuturor autovehiculelor care desfăşoară activitatea de RENT CAR, deci atât autovehiculelor utilizate pentru transportul în regim de închiriere, cât şi autovehiculelor utilizate pentru serviciul de închiriere. Ordonanţa clarifică şi unele dispoziţii care reglementează examinarea persoanelor care intenţionează obţinerea atestării iniţiale pentru conducători auto transport persoane sau transport marfă”, au mai transmis oficialii Guvernului.