Normalitatea ca miraj

Nu mai cred de mult în oameni providențiali. O singură dată m-am înșelat și mi-a fost de ajuns. Acum, la maturitate, mi se pare dizgrațios când văd oameni în toată firea, cu biblioteci întregi „citite și scrise”, cum se chinuie să ridice în slăvi un politician aflat vremelnic la putere. Iar, pentru a nu mă întrista, le găsesc circumstanțe atenuante în inocența dată de oboseala anilor. 

În zilele noastre, la modă sunt laudele pentru premierul Ilie Bolojan. Deștept, frumos, dârz și cu uitătură aprigă, premierul României pare că l-a zburat de pe calul alb pe „miticul” Călin Georgescu și s-a așezat bățos în fruntea năzuințelor de mai bine ale românilor. Asta pentru că nu doar literații, ci și, paradoxal, câțiva dintre adulatorii analfabeți (cel puțin) funcțional ai admiratorului estului întunecat văd calități nebănuite la Ilie Bolojan. Normal, nu e cazul să ne îmbătăm cu apă! Coborând din șa pe pământ, povestea premierului se rezumă cam așa: politician de succes la nivel local, fost secretar general al unui guvern de tristă amintire. Prin urmare, sănătos este să avem așteptări limitate. 

Nu știu cât de mult chiar vrea să facă Bolojan ceea ce promite. Ba, în plus, nici măcar nu cred că e bine să facă chiar tot ceea ce își propune! Îmi place însă că nu s-a ferit să spună lucrurilor pe nume: fără reforme, falimentul ne paște! Că nu susține cele mai bune măsuri economice sau variante de reformă, că intră cu druja în niște domenii care probabil aveau nevoie de operații țintite, că odată ce are ceva în cap nu mai dă înapoi – sunt convins că așa stau lucrurile. Cu toate acestea, subminat din interiorul Guvernului și sabotat de aliații din coaliția de guvernare, este cel puțin incorect ca toate oalele sindicatelor să se spargă în capul lui. Și asta după nici două luni de când a ajuns la Palatul Victoria. 

Fără îndoială, Bolojan este astăzi sub asediul unor grupuri de interese care își văd amenințate fabricile de bani și de influență. Partea ciudată este că cei care au avut de câștigat până acum din tot felul de situații injuste nu realizează că a venit al 12-lea ceas: datoria externă a depășit 220 de miliarde de euro și crește într-un ritm amețitor. Fără a stopa găurile la buget, totul sa va nărui, iar ei nu vor mai avea nici afaceri cu profit garantat, nici funcții călduțe pe viață și nici pensii de nabab. 

Nu mi-e simpatic Bolojan, mai ales dacă mă gândesc la cum și-a început mandatul de premier: voiam să văd reformă, nu creșteri alandala de taxe și impozite. Totuși, măcar are un discurs realist și propune altceva. Pentru mine, unul dintre cei care s-au săturat să audă de la politicieni cum duduie economia în timp ce ea era la pat pe perfuzii, pare o imagine a normalității. Iar asta, pentru că am învățat să trăiesc fără iluzii providențiale, îmi este, deocamdată, suficient.