Transporturi
Nou Consiliu de Administraţie la TAROM
Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române – TAROM are un nou Consiliu de Administraţie, din 15 iunie, care a fost aprobat cu majoritate de voturi în Adunarea Generală a acţionarilor.
„Numirea Consiliului de Administraţie cu mandate convenţionale, de patru ani, este o măsură care marchează intrarea în normalitate pentru activitatea companiei. De asemenea, creează premisele de stabilitate necesare pentru implementarea planului de restructurare aprobat de Comisia Europeană, menit să asigure TAROM un parcurs solid în respectarea angajamentelor asumate faţă de publicul călător, care beneficiază de serviciile companiei, şi faţă de instituţiile implicate în aprobarea şi verificarea Planului”, se menţionează într-un comunicat al companiei aeriene.
Astfel, au fost numiţi în funcţia de administrator în Consiliul de Administraţie TAROM: Boagiu Anca Daniela, Bârcă Iuliana Cristina, Săsărman Monica, Iordache Costin Ionuţ, Marcu Mirel Alexandru, Ursu Mihăiţă şi Idolu Iulian Daniel.
Urmărind reglementările privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice (OUG 109/2011), AGA a stabilit mandate de 4 ani pentru administratorii numiţi, cu o indemnizaţie fixă lunară brută în valoare de 12.500 lei, numai dacă cuantumul acesteia se încadrează în Bugetul de Venituri şi Cheltuieli aprobat al companiei, precizează sursa citată.
„În perioada următoare, priorităţile companiei sunt legate de aplicarea planului de redresare pentru a asigura funcţionarea economică sustenabilă a companiei, consolidarea poziţiei TAROM în sectorul transporturilor aeriene şi oferirea de servicii de calitate pasagerilor noştri”, se subliniază în comunicat.
Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române – TAROM a fost înfiinţată în anul 1954 şi îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor, fiind membră a Alianţei SkyTeam din 25 iunie 2010.
Transportatorul Naţional al României deţine o flotă de 18 aeronave şi are în portofoliul său un număr de 70 de destinaţii operate cu aeronave proprii sau deservite de partenerii săi code share. Din anul 1993, TAROM este companie membră a Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA).